Citat:
În prealabil postat de adrian010155
Uneori am discutii, cu fiica mea cea mica, pe teme legate de credinta. Mai deunazi mi-a pus o intrebare care mi s-a parut cat se poate de interesanta si pe marginea careia am discutat foarte mult, pana cand nu am mai fost in stare sa gasim cuvintele potrivite, asa cum se intampla mai mereu atunci cand creierul nu mai este capabil sa traduca in cuvinte ceea ce simti in inima. Intrebarea suna asa: Care este de fapt raportul de determinare dintre iubire si credinta? Iubirea izvoraste din credinta sau credinta izvoraste din iubire? Va pun, la randul meu, aceasta intrebare si astept, cu interes, raspunsurile pe care sper ca le veti da.
|
Gandesc ca iubirea este cauza multor lucruri, implicit si a credintei. Din iubire am fost creati, cu iubire suntem invitati sa ne hranim sufletele noastre si pe cele ale fratilor nostri.
Dragi imi sunt cuvintele:"Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic."
Si-apoi, daca stau sa ma gandesc mai bine, primele doua porunci ale NT ne indeamna la iubire, in fapt cuprind in ele pe toate celelalte.
Pot sa fiu credincioasa unui tel, unei idei, dar nu o pot iubi. Cel mult, pot ajunge pana la idolatrie. Dar nu despre asta vorbim.
In schimb, convingandu-ma prin iubire si jertfa personala, pot ajunge usor la credinta.