Citat:
În prealabil postat de colaps
Spune cineva si mai inainte: Nu ii vom putea schimba decat prin exemplul nostru. Am izbutit pana acum sa ii schimbam cu exemplul nostru ? Nu, si sunt 20 de ani in care s-au tot purtat discutii ca "Sa facem, hai sa le fim exemplu, hai sa ii ajutam" etc, nu a ajutat la nimic.
Precum spunea si capitanul Corneliu Codreanu Zelea: "Mormintele noastre vor fi cel mai inalt discurs". Pe tineri nu ii vom mai putea trezi decat prin moarte. Nu a lor, a noastra.
Anume, atunci cand vor veni vremurile cu adevarat grele, cand ni se va cere sa scoatem icoana din casa, sa nu mai purtam insemne religioase in locuri publice sau monahii dulama ca cica ar sminti oamenii apartinand altor religii, sa spunem hotarat Nu.
Sa nu lasam pe nimeni sa terfeleasca numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos si a lui Dumnezeu, oricat de mare ar fi pretul platit.
Daca este in puterea noastra, sa purcedem pe calea martiriului si a muceniciei intru Hristos si asa vom trezi cu adevarat generatiile.
|
Pana una-alta, dupa cum am zis, inca nu ni se cere asta. Eu cred ca un dialog plin de bun simt e mai eficient. Fiindca, inainte de martiriu, e de datoria celor ce vad sa traga de maneca si sa fie ei insisi nu exemple, ci doar oameni cu bun simt. Acum cativa ani, eu am intalnit o maica in tren; era in varsta si citea din psaltire; nu mi-a predicat, ba din contra, eu am intrerupt-o. Am stat de vorba pana la statia in care am coborat; atata bun simt si severitate... umana, nu declamatii ale credintei, ci doar un dialog de la om la om. Nu mi-a vorbit de pacate, nici de Iisus, ci doar a stat de vorba cu mine. Simteam ca ma respecta si in acelasi timp ca ii sunt egala, ii simteam caldura in glas. Si totusi, nu era nici "draguta", nici mamoasa, nici nu ma ocrotea. Imi vorbea verde in fata.
"Povestea" suna banal, insa asemenea situatii au devenit incredibil de rare, intre un om care crede si unul care inca nu prea avea habar pe ce fel de lume traieste - aveam 18 ani. Si totusi, atunci cand a trebuit sa-mi pun foarte mari intrebari, povestea asta m-a ajutat si oarecum m-a ghidat. Asa ca, se poate, totusi, si asa.