[camivero19]

Eu cred ca sunt prea putini cei care la 20 de ani traiesc in concubinaj sau au relatii cu gandul ca vor fi impreuna toata viata. O spun din experienta personala si din ce am vazut la prieteni/ cunoscuti. E o treaba de context: vezi ca asa fac toti, vezi ca poate le e mai bine financiar, adica daca ea sta cu el in camera de camin plateste el eventual si ce bine e! sau oricum stam mai toata ziua impreuna de ce sa nu ne si mutam impreuna... ar fi mai comod.
Din nefericire pe primul plan nu e Dumnezeu. Iar casatoria nu intra in calcul tocmai pentru ca implica prea multa responsabilitate, prea mult angajament, ceea ce nu se doreste. Sunt, cred eu, putini cei care stau impreuna de la 20 de ani cu gandul ca isi vor intemeia o familie, se vor casatori doar ca asteapta sfarsitul facultatii, sau casa, sau masina sau mai stiu eu ce.
Fara o relatie personala cu Dumnezeu, fara constiinta ca desfranarea e pacat si ca "iubirea" nu justifica pacatul, fara duhovnic si Biserica e foarte greu, daca nu imposibil de rezistat tentatiei si de facut deosebirea intre firesc si nefiresc.
Si probabil tot departarea de Dumenzeu ii face si pe cei care "si-au facut deja un rost" sa aleaga concubinajul in locul casatoriei, sau sa se limiteze la casatoria civila.
Cel mai dureros e sa vezi oameni care merg la Biserica, se spovedesc, aprind lumanari, dau pomelnic la slujbe (imposibil sa nu aiba macar constiinta ca Dumnezeu exista) si cu toate astea nu vad nimic grav in relatiile trupesti inainte de casatorie, nu li se pare deloc anormal sa isi faca o "experienta" in domeniu, sa "cunoasca" cat mai multi/multe.
Fara Dumnezeu e greu de priceput diferenta dintre casatorie si concubinaj, caci intr-adevar, actul de la primarie te leaga si nu prea, uneori poate da impresia ca in caz de esec complica lucrurile, nu iti iei catrafusele si ai plecat, ci mai treci prin alte proceduri mai mult sau mai putin lungi si complicate.