Va marturisesc si eu, cu prilejul acestui thread, o intamplare, sau mai bine spus, un gand pe care eu l-am avut de pe timpul cand eram in scoala generala.
Ma aflam si eu intr-o stare adanca de deznadejde, accentuata si de multe certuri si probleme in familie si la scoala etc.
Si am inceput sa primesce ganduri de genul "Ce-ar fi sa scap de toate tristetiile astea, de toate probleme si sa-mi pun capat zilelor" sau "Nu e deloc greu, e foarte simplu, deschid geamul si ma arunc". Ganduri oribile. Nu eram deloc religios la vremea aceea, dar nici ateu. Eram ca mai tot copilul, ratacit, pierdut, orb si inecat in ignoranta.
Insa, pe langa aceste ganduri, care negresit sunt trimise de catre vrajmas pentru a ne damna sufletele, am primit si un gand neasteptat, surprinzator de strain la vremea respectiva. Mi-a venit: "Ce-ar fi sa scap de toate grijile acestea, dar nu prin sinucidere. Daca m-as duce la o manastire si as sta toata viata si m-as ruga Domnului?".
Repet, nu eram deloc religios, nici nu stiam Tatal Nostru, era vai si-amar de mine, si dintr-o data acest gand, la care ma gandesc acuma si imi dau seama ca nu numai vrajmasul ne trimite ganduri rele in momentele noastre grele, ci mai este si un Prieten al nostru, colo Sus, care vrea ca noi sa fim fericiti si sa urmam calea cea buna.
Negresit, deznadejdea este cea mai cumplita boala duhovniceasca, de care nu se scapa usor, dar este totusi o boala care poate fi biruita cu ajutorul Domnului.
Chiar daca ne aflam la pamant, in cea mai intunecata tristete si credinta ne-a fost crapata, sa ne fortam sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute sa izbavim aceste momente si sa ne ridicam apoi, cu capul mai sus decat inainte, asa cum se cuvine crestineste.
Doamne ajuta!
__________________
Sunt împotriva: avortului, homosexualității, sectelor, ateismului, masoneriei, păgânătății, ereziilor, ecumenismului, băncilor, cipurilor și actelor cu cip, politicianismului și a părăsirii patriei.
Să ascultăm de poruncile lui Dumnezeu și atât! Viitoarele legi și acțiuni statale nu vor duce decât la compromiterea noastră ca ființe dumnezeiești și la pierderea libertății. Noi nu suntem legați de aceste rânduieli lumești deșarte și satanice, ci doar de voia Domnului!
|