[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Nu, Biserica Ortodoxa nu are asemenea porniri, in timp ce Biserica Catolica, dar si cea Protestanta...da, si ohoooo cate am citit, din marturiile celor din generatiile respective, sau dupa...care inca erau socati de acea perioadam la un secol dinstanta, luand-o razna!!!

În acest caz, înseamnă că e timpul să începeţi să vă documentaţi şi asupra crimelor săvârşite de Biserica Ortodoxă. Ca să nu vă obosiţi citind prea mult, ori ca să nu spuneţi că sunt surse viciate venind dinspre catolici, începeţi prin a întreba orice lipovean credincios ortodox cum se face că lipovenii sunt prezenţi în România.

După aceasta, cercetaţi din porunca cui i s-a smuls limba Sf Maxim Confesorul şi dacă nu cumva Biserica Bizanţului, prin cea mai înaltă voce a sa, nu are vreun amestec în asta. Mai verificaţi şi cine l-a prigonit pe Sf Atanasie şi pe alţi sfinţi mărturisitori.

Acuma, despre scuze: scuzele pe care papa şi episcopii săi le-au exprimat nu se referă la existenţa Inchiziţiei, ori a altui segment al Bisericii lui Cristos, ci la derapajele cărora le-au căzut victime, uneori, oameni nevinovaţi. Dacă Biserica este ferită de eroare în materie de credinţă (este infailibilă), asta nu înseamnă că tribunalele alcătuite din oamenii ei sunt ferite de erori. În istoria multiseculară a tribunalelor ecleziale, desigur că au fost erori, cea mai gravă şi mai cunoscută fiind aceea care a dus la considerarea Ioanei d'Arc ca vrăjitoare. Cu toate aceste derapaje, excese şi erori, aceste tribunale au (re)introdus DREPTUL la un nivel nemaiatins din vremea Republicii Romane şi rareori atins în sălile de judecată de azi. Cei care erau însărcinaţi de Biserică se se ocupe cu rechizitoriile în materie de crime împotriva lui Dumnezeu au lăsat multe lăzi de mărturii, de probe, care azi sunt documente şi în baza cărora un proces ca cel al Ioanei d'Arc a putut fi rejudecat. Departe de a domni arbitrariul şi bunul plac, în tribunalele acelea domnea, ca regulă generală, grija pentru amănunt, pentru împrejurările în care au avut loc eventuale crime, pentru probarea lor. Clemenţa Inchiziţiei mergea până acolo încât abjurarea de erezie sau promisiunea scrisă şi depusă sub jurământ de a nu mai practica metode interzise în caz de vrăji ducea la eliberarea vinovatului. În care din tribunalele penale de azi mai putem întâlni un asemenea lucru ?

Despre execuţii şi arderi pe rug: Biserica nu a executat şi nu a ars pe rug pe NIMENI. Ea dădea verdicte în termeni de "vinovat" sau "nevinovat" în raport cu anumite acuzaţii ale Statului în materie de credinţă şi viaţă creştină, nimeni altcineva decât Biserica neavând competenţă în asemenea materii. Dozarea pedepsei şi eventuala execuţie acolo unde legea Cetăţii prevedea aceasta revenea statului. Nu Biserica, ci Statul a ars pe rug pe capii templierilor: de faţă a fost Regele, ca reprezentant al justiţiei temporale şi ca Spadă a Bisericii.

Acuma, despre pedeapsa capitală: Biserica nu s-a opus NICIODATĂ din principiu pedepsei cu moartea. Valabil şi pentru Biserica Ortodoxă. E foarte adevărat că astăzi, când există alte moduri ale coerciţiei (tot mai perfecţionate) este de discutat dacă mai are sau nu vreun rost pedeapsa cu moartea. Dar, în trecut, nimeni nu a afirmat că ar fi ceva intrinsec rău ori necreştin, cel puţin eu nu am întâlnit asemenea aiureală nici la autorii antici, nici la Sfinţii Părinţi Apuseni sau Răsăriteni şi în nici o declaraţie magisterială a Bisericii dinainte sau de după felurite schisme.