Si inca un exemplu. Sa zicem ca am o prietena care nu are nici in clin nici in maneca cu religia (este atee, pentru ca asa au educat-o parintii), care nici nu este botezata. Ea are cu totul alta morala in chestiunile sexuale decat mine. A avut deja mai multi prieteni si nu a fost inca casatorita. Sa zicem ca aceasta prietena este de cativa ani singura si nefericita, si ca brusc isi gaseste un prieten care poate ca este si cel cu care va ramane, acum. Imi povesteste asta si vad din ce scrie ca este fericita si ca incepe sa iasa din criza personala (legata si de altele) in care se gasea de un timp. Eu ce fac? Ii spun: aaa, dar inseamna ca savarsesti un pacat, ca traiesti necasatorita cu acel om? mai bine era inainte cand erai singura.. Iar daca zic altceva inseamna ca o incurajez?
Nu! Refuz sa vad morala crestina in acest fel. Ea are cu totul alte repere si pentru ea, ce i se intampla este un lucru bun. Iar echilibrul care va iesi dintr-o relatie serioasa si poate si dintr-o casatorie (care oricum nu se va face la Biserica, pentru ca nu este botezata si nici nu are de gand) ii poate folosi si duhovniceste. Dumnezeu lucreaza si in ascuns, tainic.
Deci eu personal ii voi arata ca ma bucur si chiar ma voi bucura.
Sigur, asta nu exclude ca voi continua sa ma rog pentru ea, inclusiv pentru ca Dumnezeu sa o calauzeasca sa ajunga candva la credinta.
__________________
"Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși." (Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii)
|