Ca regulă generală, păcatele trebuie mărturisite atât în specie, cât și în număr. Dar, în cazul unui viciu, numărul este imposibil de reconstituit, deci ajunge dacă ați spus ceva de genul "de numeroase ori".
Detaliile referitoare la materia păcatului vor fi mărturisite numai la cererea preotului. Au și preoții pregătirea lor pentru a fi confesori, și ei știu că trebuie să ceară detalii atunci și numai atunci când detaliul respectiv ar putea duce la ceea ce dreptul penal numește "schimbarea de încadrare". Un astfel de detaliu ar putea transforma un păcat grav în unul ușor sau invers.
În mod special, din considerente de pudoare, aceste lucruri se aplică păcatelor cu privire la viața sexuală. Spre exemplu, un păcat împotriva firii ca sexul anal este la fel indiferent de detaliile sale (cu prezervativ sau fără, cu alifie ori nu, cu lumina aprinsă sau stinsă). De aceea, nu vom intra în detalii decât dacă preotul întreabă, ceea ce nu ar trebui să se întâmple decât dacă el crede că răspunsul este hotărâtor pentru a ști ce trebuie făcut mai departe. Dimpotrivă, detaliul că este făcut cu soția legiuită sau în afara căsătoriei este, însă, esențial: în primul caz avem un singur păcat (acțiune împotriva firii), iar în al doilea avem două (acțiune împotriva firii plus preacurvie).
Deci, în cazul dv, nu aveți motive să vă temeți că nu ați mărturisit tot și că spovada nu este bună (este invalidă). În cazul și numai în cazul în care un păcat este ascuns în mod voit la spovadă avem o spovadă invalidă, care trebuie reluată de la capăt, amintind inclusiv episodul spovezii cu gând ascuns (care este un păcat el însuși). Dacă, însă, ne amintim DUPĂ spovadă că ceva am uitat să spunem, spovada a fost validă, dar este bine să amintim păcatul uitat la spovada următoare.
Ar fi bine să vă spovediți mai des. În Biserica mea minimul acceptat (poruncă a Bisericii) este o spovadă pe an, de preferință în timpul pascal, dar se recomandă spovada lunară. Eu obișnuiesc să mă spovedesc cam o dată pe lună sau mai des, dacă este necesar (dacă am păcate de moarte). Ar fi preferabil (deși nu este neapărat necesar) să o faceți la același preot. Astfel, acela își va da seama dacă, de la o spovadă la alta, mergeți pe un traseu urcător sau coborâtor și va ști ce să vă prescrie mai bine decât dacă luna asta vă spovediți la un preot și luna viitoare la altul.
În Cristos, Domnul nostru,
M.D.
|