Greu o mai scoate omu' la capat cu tine... Poate ca ar fi mai bine sa nu se dea curs acestor genuri de provocare, dar trebuie sa intelegi ca, asa cum tu nu te poti abtine, nici altii nu pot s-o faca.
Atitudinea ta imi aminteste de reactia satului (au trecut peste 20 de ani de-atunci) la aflarea vestii ca o parte din fetele tinere (vreo 6) au fugit la manastire. Dintre toate, doar una s-a intors dupa vreun an; celelalte sunt inca acolo, iar una dintre ele (cea cu initiativa) este recunoscuta si apreciata in intreaga manastire, fiind avansata in functie (nu cunosc sistemul ierarhic in astfel de cazuri)
Tot satul vuia si toate babele se vaitau ca au gresit, ca si-au ratat viata, ca au stricat inima parintilor. Acum toti acei parinti care au fete la manastire multumesc lui Dumnezeu pentru hotararea lor si recunosc ca, daca ar fi fost dupa ei, nu si-ar fi dat niciodata acordul, atunci, in acele vremuri.
Care este dovada de maturitate pe care o apreciezi tu? Aceea de a trai in "iadul" creat de oameni? Ca sa-I urmezi Lui Iisus, iti trebuie, ce-i drept, o mare doza de nebunie. Am avut coleg care-a facut-o, si-l admir pentru asta. Eu am ratacit, el nu. Daca ar fi sa dau timpul inapoi, probabil si eu as alege drumul pe care Antonio l-a ales acum. Atunci insa, nu eram suficient de... matur!!!