Am mai spus-o si repet. Desi acolo era in alt context, ideea de baza ramane vesnic aceeasi.

-Doamne, cum sa fac sa ma mantuiesc?
-Ia-ti crucea ta si urmeaza-mi mie!
-Imediat, Doamne, numai te rog sa ma ajuti s-o pun in spatele jeep-ului!...

Foarte multi dintre noi am ajuns intr-un moment unde ne-am pus problema sa schimbam ceva in drumul nostru, sa reusim sa stergem trecutul cu toate cele rele, dupa care sa curga numai lapte si miere in jurul nostru. Incercati, va rog sa va amintiti, cati dintre cei care si-au schimbat directia cu 180 de grade, au dus-o mai bine. Cine a spus ca vom duce o cruce mai usoara, daca-i vom urma Mantuitorului? Ce asteptam de fapt sa ni se intample (mai ales in prima perioada, dupa luarea unei astfel de hotarari)? De ce nu realizam ca suntem supusi unui tir nesfarsit de teste prin care de cele mai multe ori esuam. Daca drumul crucii (calea propriei mantuiri) ar fi atat de simpla, n-ar mai fi nevoie nici de biserici, nici de rugaciuni, nici de lacrimi... Mantuirea nu e un comutator pe care sa-l schimbam dupa cum ne-ar fi noua mai comod, ci trebuie sa ajungem sa simtim ca am scos din suflet ura, rautatea, invidia, impresia ca suntem superiori altora. Iar asta nu se peterce peste noapte , ci dupa mult timp (de cele mai multe ori, ani!) de incercari si de inabusire a oricaror sentimente de revolta si razvratire. Smerenia nu vine de la sine, ci prin rugaciuni repetate, prin cautarea neobosita in scriile sfintilor parinti, prin mersul regulat la sf. liturghie si ascultarea predicilor de la sfarsit... Daca cineva crede ca isi gaseste mantuirea doar cautand adevaruri pe forum (fie el si ortodox) este o amagire si o pierdere de timp. Diavolul cauta orice mijloc prin care sa ne tina departe de cele sfinte. Faptul ca suntem aici este un pas extrem de important si e chiar sensul schimbarii noastre, dar daca ramanem aici este mai rau decat inainte, cand aveam circumstanta nestiintei si necunoasterii. Nu avem voie sa ne oprim la acest nivel si sa nu ne asteptam ca Dumnezeu sa se multumeasca numai cu atat, dupa o perioada de "ucenicie".
Cat despre ateii de pe forum, e adevarat ca pe fiecare dintre noi ne mai prinde tristetea, compasinunea sau furia, in cazuri speciale, dar inafara de faptul ca se risipesc in mandria ca detin adevaruri pe care noi nu le intelegem, n-ar trebui sa ne afecteze pozitia lor, mai mult decat o stare de fapt ( vreme urata cand noi vrem iarba verde, frigider gol, cand ne chioraie matele de foame, etc) Trebuie sa luam lucrurile asa cum sunt, cu bune si rele si sa spunem cu toata convingerea ca toate ne vin cu un scop, pentru a ne intari in credinta. Neacceptand si cedand nervilor si revoltei, nu facem decat sa coboram de la inaltimi deja cucerite prin truda si durere.
Iubiti-i pe cei rai cu aceeasi intensitate ca si pe cei buni, nu cautati monede de schimb asemanatoare, lasati-i sa credada ca sunt superiori si vesnic invingatori, si ascultati de vocea ingerului pazitor care stie mai bine sa tina socoteala faptelor noastre. Iar intr-o zi... Intr-o zi... veti vedea ca totul in jurul vostru este altfel. O zi in care nu va mai puteti explica nimic prin logicul, teoreticul, firescul de altadata. Veti vedea cum un lucru, o persoana, un gest se afla miraculos intr-un anume loc si care la randul lui atrage siruri nesfarsite de miracole si intamplari imposibil de explicat, numai fiindca sfidam orice incercare a diavolului sa-si mai faca loc in gandurile noastre.
Poate ca pentru asta, primul lucru ar fi un duhovnic bun (preferabil la o manastire) si o spovedanie completa din perioada copilariei. Despre seriozitate in savarsirea canoanelor si chiar o perseverenta in lecturarea cat mai multor invataturi ortodoxe (eu am facut o pasiune din inregistrarile de pe site-ul Crestin-ortodox, pe care le ascult oricand sunt singur) nici nu mai vorbim... Nimic nu vine fara efort in viata noastra. Depinde numai ce dorim cu adevarat!...
Doamne-ajuta!