Nu mai incape indoiala ca aceasta adunare repetata a Apostolilor, in ziua intai, incepand din ziua invierii, apoi a Bisericii, din ziua Cincizecimii si continuu, avea o consacrare speciala chiardin partea Mantuitorului. De aceea Sfantul Evanghelist Ioan o va si numi: “Ziua Domnului” (Apoc. I, 10), ziua domneasca, iar in latina: dies Dominica, Domini dies sau simplu – dominica – de unde in roma*neste: Duminica. De observat ca trecerea de la numirea de “ziua intai a saptamanii”, cum o aflam in Sfintele Evarrghelii si
Faptele Apostolilor, la “ziua Domnului”, cum o numeste Sfantul Evanghelist Ioan s-a facut odata cu raspandirea Bisericii in imperiul roman si trecerea de la numi*rea
zilelor saptamanii, dupa numerele de ordine, cum era traditia in sis*temul calendaristic al Evreilor (intai zi a saptamanii, a doua zi, a saptea zi), la numirea dupa corpurile ceresti din sistemul nostru solar (Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, soarele si luna).
“Ziua Domnului” semnifica deodata si Ziua
invierii Domnului a bi*ruintei Sale asupra mortii, dar eshatologic, si triumful deplin asupra raului – parusia, invierea tuturor si intalnirea cu Hristos in slava. Si acest din urma inteles Sfantul Pavel o numeste: “ziua
Domnului nostru Iisus Hristos” (I Cor. I, 20), “Ziua Domnului” (I Tes. V, 2), sau simplu, “Ziua lui Hristos” (Filip. I, 6, 10; II, 16). Intrucat insa, in aceasta zi se savarsea cultul divin al Bisericii, “Liturghia Domnului” (Fapte XIII, 2), era o legatura intre “Liturghia Domnului” sau “masa Domnului”, cum o numeste
Sfantul Apostol Pavel (I Cor. XI, 20) si “Ziua Domnului” eshatologica, a aratarii Sale in slava. “Masa Domnului” savarsita in “Ziua Domnului” era deja o impartasire anticipata cu Hristos Cel inviat, si era arvuna si pregatirea pentru impartasirea deplina din ziua invierii gene*rale, a Parusiei. Sfantul Pavel insusi ii revela acest inteles: “Caci de cate ori veti manca aceasta paine si veti bea acest pahar, moartea Dom*nului vestiti, pana cand va veni El” (I Cor. XI, 26). Iar Biserica va talcui pregatirea liturgica a invierii, a Parusiei prin cuvinte ca acestea: “Si ne da noua sa ne impartasim cu Tine mai cu adevarat in ziua cea nein*serata a imparatiei Tale” (Liturghia
Sfantului Hrisostom). Duminica, prin praznuirea zilei Domnului si prin impartasirea din “masa Domnului” era de la inceput “un gaj al intrarii in odihna definitiva a lui Dumne*zeu”. Trebuie sa mai amintim aici ca tot in ziua aceasta de “cult” a Bisericii se facea si colecta pentru ajutorarea celor in lipsa, indeosebi pentru cei din Ierusalim (I Cor. XVI, 1-3).
Instituita astfel de Mantuitorul Hristos si pazita cu sfintenie de
Sfintii Apostoli, Duminica ramane ziua consacrata a Bisericii. Fata de unii eretici care propovaduiau intoarcerea la Legea Veche, Sfantul Pavel va invata energic: “Nimeni deci sa nu va judece pentru mancare sau bautura, sau cu privire la vreo sarbatoare, sau luna noua, sau la sambata” (Col. II, 16; Gal. IV, 10).
Barbatii numiti “apostolici”, ucenici ai Sfintilor Apostoli vor apara si vor confirma si ei
sarbatoarea Bisericii. Epistola zisa a lui Barnava, scrisa nu mult dupa anii saptezeci, arata: “De aceea, noi sarbatorim cu bucurie ziua a opta, dupa sambata, in care si Hristos a inviat si dupa ce s-a aratat, s-a inaltat te ceruri”.
Didahia, sau invatatura celor
doisprezece Apostoli invata, de ase*menea: “Cand va adunati in
Duminica Domnului, frangeti painea si mul*tumiti, dupa ce mai intai v-ati
marturisit pacatele voastre, ca jertfa voastra sa fie curata”.
Si
Sfantul Ignatie Teoforul (+107) episcop al Antiohiei, in drum spre Roma, spre martiriu, scrie catre Magnezieni pentru a-i feri de ra*tacirile acelorasi eretici combatuti si de Sfantul Pavel: “Asadar, cei care au trait in randuielile cele vechi si au venit la nadejdea cea noua, sa nu mai tina sambata, ci duminica, in care si viata noastra a rasarit, prin El (prin Iisus Hristos) si prin moartea Lui”.
La numai cateva zeci de ani
Sfantul Iustin Martirul (+163) arata, de asemenea, in “Apologia intai” adresata imparatului Antoninus Pius, ca “in asa-zisa zi a soarelui – adica, Duminica – se face adunarea tutu*ror celor ce traiesc la orase sau la sate si se citesc Memoriile Aposto*lilor sau scrierile profetilor. Apoi se aduce paine si vin si apa, iar intaistatatorul inalta deopotriva rugaciuni si multumiri. Si se da fiecaruia sa se impartaseasca din cele ce au fost consfintite prin Euharistie.”
Tot atat de edificatoare este si marturia scriitorului bisericesc Tertulian (+ 220), care in scrierea “
Despre rugaciune” arata: “Noi insa, pre*cum am primit, in ziua invierii Domnului, datori suntem sa ne pazim nu numai de neintelegeri, ci de orice grija (neliniste) si activitate, aminindu-ne si afacerile proprii, ca sa nu dam vreun prilej diavolului”. Toate aceste marturisiri, in succesiune istorica neintrerupta, atesta fara umbra de indoiala ziua invierii, Duminica, drept ziua de
sarbatoare si de cult a Bisericii.