Aceasta este odihna lui Hristos, si pe care Domnul o impartasea in*ca din petrecerea Sa pamanteasca. Era odihna anticipata a imparatiei, cand Mantuitorul rostea: “Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni” (Matei XI, 28). Era odihna eliberarii de sclavia celui rau prin Hristos, Care putea spune: “Daca Eu, cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iata a ajuns la voi
imparatia lui Dumnezeu” (Luca XI, 20). Era si este “odihna” acelui nou “astazi”, pe care-l proclama Sfantul Pavel (Evrei IV, 7); acel “astazi” etern din Rugaciunea domneasca: “
Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi”; ca si acel faga*duit de Domnul rastignitului cait – cand ii zice: “Astazi vei fi cu Mine in rai” (Luca XXIII, 43). Este “astazi” al odihnei depline, al invierii. Pri*mei creatii i-a urmat moartea, celei de a doua, prin jertfa
Fiului lui Dumnezeu facut Om, i-a urmat invierea si viata, prin care si noi deve*nim vii.
Trebuie observat si marturisit ca invierea si ziua cand a avut loc acest fapt unic, adica, “intaia a saptamanii”, a fost praznuita ca zi de sar*batoare, ca semn al Noului Legamant Testament, din momentul insusi al evenimentului. Din acel moment a luat, fiinta in constiinta ucenicilor realitatea radical noua a invierii, mutatia intr-o
innoire a creatiei. Si asa cum sabatul a fost instituit dupa Pastile Vechiului Testament si in legatura cu aceasta sarbatoare, tot astfel Pastile Noului Testament in*stituie Duminica. Pentru aceea nicaieri, in Noul Testament, dupa inviere, nu se mai vorbeste de “tinerea” sambetei. Apostolii intrau uneori in zi de Sabat in sinagogi, dar numai pentru ca aflau atunci loc si prilej de propovaduire a Evangheliei (Fapte XIII, 5, 14, 44; XIV, 13; XVII, 2 s.a.).
Ziua lor, a Apostolilor si a Bisericii, ziua de cult, de sarbatoare, de intilnire cu
Hristos Cel inviat, va fi aceea a invierii. Domnul insusi o instituie ca atare. In aceasta zi, dis-de-dimineata ca intr-un nou inceput, Domnul se arata mai intai Maicii Sale, dupa aceea
Mariei Magdalena,
femeilor mironosite, lui Simon Petru. Ii insoteste apoi pe Luca si Cleopa la Emaus unde le “frange si impartaseste painea”, savarsind astfel Dumnezeiasca Euharistie – in aceasta zi a invierii. In aceeasi zi se arata si ucenicilor, fara Toma, impartasindu-le Duhul Sfant, arvuna bote*zului cu
Duhul Sfant, Harul
iertarii pacatelor, Harul apostoliei si al preo*tiei: “Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zi*cand aceasta a suflat asupra lor si le-a zis: luati Duh Sfant.” (Ioan XX, 21-22). Astfel, in aceasta zi, Domnul vine in mijlocul lor, al ucenicilor Sai, acolo unde savarsise
Cina cea de Taina si instituie acum si
Taina preotiei lor. Deci, in aceasta zi, intai a saptamanii au loc: invierea, des*coperirea ei, instituirea Tainelor fundamentale; iar asemenea instituiau si ziua savarsirii lor, ca zi a Bisericii.
Cele ce urmeaza, nu fac decat sa confirme. Astfel, intrucat Toma, proniator lipsise de la intalnirea cu Domnul Cel inviat in ziua invierii, fara a mai da alte explicatii, spune: “Dupa opt zile, ucenicii Lui erau iarasi inauntru, si Toma impre*una cu ei. Si a venit Iisus, usile fiind incuiate, si a stat in mijloc si a zis: “Pace voua” (XX, 26). In mod firesc ne intrebam: de ce ucenicii erau acum iarasi impreuna cu toti, in aceeasi zi, dupa opt zile-a opta zi si intaia totodata – in acelasi loc? Nu observam noi cum acea porunca in Vechiul Testament de “adunare, sfanta” si “odihna” in ziua intai si a opta la “sarbatoarea corturilor” (Levitic XXIII, 35, 36, 39), ucenicii o traiau acum in noua revelatie? Ziua invierii devenise deja ziua lor de sarbatoare, de intalnire cu Hristos in noul “cort” al invierii. O dovada in plus, in acest sens, o constituie faptul ca la
Marea Tiberiadei, unde Mantuitorul se arata iarasi ucenicilor Sai, se aflau impre*una doar sapte ucenici, si erau la pescuit. Nu se adunasera pentru “sar*batoare”, ci pentru munca obisnuita zilnica.
Iar la Cincizecime, deci tot in ziua inta a saptamanii, ucenicii erau din nou “toti impreuna la un loc” (Fapte II, 1). In aceasta zi are loc cela*lalt eveniment
divin al Noului Testament:
Pogorarea Duhului Sfant, prin Care Apostolii “se imbraca” cu putere de sus (Luca XXIV, 49), “se im*braca”, adica Duhul Sfant care ii “umple” acum cu prezenta Sa, se manifesta si devine vizibil in ei, ii investeste cu semne evidente ale puterii Sale. Si ei cu “limba de foc”, purced la zidirea “
Trupului lui Hristos“, a bisericii, in acea zi s-au si botezat “ca la trei mii de suflete”. In aceasta zi a
Pogorarii Sfantului Duh are loc botezul Bisericii in jertfa si invierea Domnului. Si de aceea in actul divin extraordinar al acelei zile a Cincizecimii isi are originea si cultul divin al Bisericii, constituit, cum se cunoaste, din: propovaduirea Evangheliei de catre Apostoli in comu*niunea fraterna, din “frangerea painii” si in atmosfera de rugaciune (Fapte II, 42). Savarsirea solemna a acestui cult divin avea loc, cum s-a aratat, in ziua intai a saptamanii (Fapte XX, 7).