Constiinta ortodoxa se intreaba: a instiuit insusi Domnul
nostru Iisus Hristos Duminica – Ziua invierii Sale, ca zi de sarbatoare a Bisericii? La aceasta,
Sfanta Scriptura ne indreptateste sa spunem: da.
Si iata temeiul. Dumnezeu incheie prin Fiul Sau facut Om –
Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Noul Sau Legamant. Incheie, cum spune
Apostolul Pavel, un “testament mai bun”, “un testament nou” (Evrei VIII, 6-8).
Iisus Hristos, Arhiereu al
Noului Testament, “Slujitor altarului si cor*tului celui adevarat, pe care l-a infipt Dumnezeu si nu omul” (Evrei VIII, 2), intemeiaza Legea cea Noua, in propria Sa jertfa. La Cina cea de Taina, savarsita in ajunul
jertfei de pe cruce, pentru ca in ea, in Cruce, isi are izvorul, Mantuitorul luand painea, multumind, a frant si le-a dat ucenici*lor zicand: “Luati, mancati acesta este trupul Meu care se da pentru voi;
aceasta sa faceti spre pomenirea Mea. Asemenea si paharul, dupa ce au cinat, zicand: “Acest pahar este legea cea noua, intru sangele Meu, care se varsa pentru voi” (Luca XXII, 19-20). Legea de pe Sinai, incheiata prin jertfa, prin “sangele Legamantului” (Iesire XXIV, 8), cuprindea intreg asezamantul religios al
Vechiului Testament. Si Noul Legamant inche*iat in
sangele lui Hristos, cuprinde intregul sau asezamant spiritual. Se intelege, in acest asezamant intra si sarbatoarea, timpul sau ziua de pomenire, de actualizare continua a Legamantului. Caci timpul este, cum s-a aratat, solidar cu faptul, cu evenimentul revelat. Iar Mantuito*rul incheind Legamantul Sau, a poruncit in acest scop: “Faceti aceasta intru pomenirea Mea”.
Pomenirea – anamneza Domnului – a jertfei si invierii Sale, este cum se stie, identica cu “frangerea painii” (Luca XXII, 19; Fapte II, 42; XX, 7) cultul central al Noului Testament, numit si Dumne*zeiasca Euharistie, Liturghie. Or, e fapt atestat in Noul Testament, ca ziua in care Biserica, de la inceput, a praznuit pomenirea Domnului este ziua intai a saptamanii, adica Duminica. Aceasta data este consemnata in termeni clari, indeosebi in “Faptele
Sfintilor Apostoli“, unde citim: “In ziua intai a saptamanii, adunandu-ne noi sa frangem painea, Pavel, care avea de gand sa plece a doua zi, a inceput sa le vorbeasca si a prelungit cuvantul lui pana la miezul noptii” (XX, 7). Deci, pomenirea
jertfei Domnului s-a savarsit de la inceput Duminica, si astfel, aceasta zi, intaia a saptamanii, sau a opta, devine ziua, “semnul” Noului Legamant.
Desigur, “pomenirea” Domnului cuprinde deodata: Cina cea de Taina, Jertfa Sa de pe cruce, invierea Sa. De aceea, crestinii din Bise*rica primara praznuiau, intr-un ciclu firesc: Pastile crucii si Pastile invierii. Cum se cunoaste, Cina cea de Taina s-a savarsit in seara premergatoare jertfei de pe cruce; si in cultul divin sarbatoarea incepe totdeauna in ajun, ca o pregatire a evenimentului, ca un mers spre el. Cina a avut loc deci, in seara zilei de joi 13 Nisan. Vineri 14 Nisan Dom*nul s-a
jertfit pe cruce, iar in seara acelei zile, cand incepea Pastile iu*deilor, Domnul a fost asezat in mormant. Sambata – ziua a saptea a sap*taminii, atunci era si Pastile iudeilor – trupul Domnului s-a odihnit in mormant.
Duminica ziua intai a saptamanii, la inceputul ei, Domnul a inviat (Matei XXVIII, 1; Marcu XVI, 9; Luca XXIV, 1). Aceste fapte mantuitoare, Cina, jertfa, culminad cu
invierea Domnului, constituie impeuna, fiinta insasi a Noului Legamint si sarbatoarea crestina. Desigur intreaga viata Mantuitorului, incepand cu intruparea, intemeiaza Noul Testament; dar totul se condenseaza indeosebi in acest eveniment cen*tral, al jertfei si invierii Sale.
S-a observat ca sambata, Domnul s-a odihnit in mormant. Pentru crestini, aceasta “odihna” a Domnului semnifica incheierea “odihnei” prevazuta de Vechiul Legamant. Asa o si talmaceste
Biserica Ortodoxa in randuiala slujbei din Sambata Mare: “Ziua de astazi mai inainte o a inchipuit cu taina, marele Moisi, zicand: si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea! Ca aceasta este Sambata cea binecuvantata aceasta este ziua odihnei intru care s-a odihnit de toate lucrurile Sale Unul nascut, Fiul lui Dumnezeu prin randuiala mortii dupa trup, odihnindu-se. Si la ce era iarasi intorcandu-se prin inviere, ne-a daruit noua
viata vesnica, ca un Singur bun si iubitor de oameni”. Cinstind Domnul, prin odihna Sa, astfel sambata, si Biserica praznuieste totdeauna in aceasta zi, pomenirea celor adormiti “intru nadejdea
invierii si a vietii de veci”.
Dar intrucat, in Hristos, jertfa,
moartea si invierea Sa, una fac, se intelege ca “odihna” Domnului din ziua a saptea se deschide si se fina*lizeaza in ziua a opta, a invierii. Nu odihna in
mormant a Domnului este momentul culminant al mantuirii, nici nu poate fi, ci invierea. Mai pro*fund vorbind,
invierea este si adevarata odihna.
In acest sens vorbeste si Sfantul Pavel despre “odihna”, despre “o alta zi de odihna” pe care o aduce Arhiereul Hristos: “Dumnezeu hota*raste din nou o zi, invata Apostolul, astazi rostind prin gura iui David dupa atata vreme, precum s-a zis mai sus: daca veti auzi astazi glasul Lui, nu invartosati inimile voastre. Caci daca Iosua i-ar fi odihnit, Dum*nezeu n-ar mai fi vorbit, dupa acestea, de o alta zi de odihna. Drept aceea s-a lasat alta sarbatoare de odihna poporului lui Dumnezeu. Sa ne silim deci, ca sa intram in acea odihna, ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda a neascultarii” (Evrei IV, 7-11). Se intelege ca odihna de care vorbeste aici
Sfantul Pavel, este odihna deplina pe care o da invie*rea Domnului. La aceasta se refera si Sfantul Evanghelist Ioan, cand in Descoperirea sa, scrie: “Fericiti cei morti, cei care de acum mor intru Domnul! Da, graieste Duhul, odihneasca-se de ostenelile lor, caci faptele lor vin cu ei” (Apoc. XIV, 13). In acest duh a inteles-o si Biserica.
Sfantul Ioan Hrisostom, talcuind pe
Sfantul Apostol Pavel, vorbeste de trei odihne: “intaia, aceea a Sambetei, in care Dumnezeu a incetat cu lucrurile Sale; a doua, aceea a Palestinei, in care intrand Iudeii, trebu*iau sa se odihneasca de ostenelile cele multe; si a treia, acea adevarata odihna,
imparatia cerurilor, in care cei ce vor castiga-o, se vor bucura intr-adevar de ostenelile lor”.