Spun Sfintii Parinti ca animalele au suflet, dar - spre deosebire de oameni - nu au suflet nemuritor. Asta spun Sfintii Parinti. Dar ei nu neaga faptul ca animalele sunt capabile de devotament si de dragoste. Si chiar sunt capabile! Si in pateric veti gasi, de exemplu, o istorisire despre un leu care atat de mult a iubit pe un avva, incat atunci cand avva a trecut la Domnul, leul nu a mai mancat, nu a mai baut apa, nu s-a mai miscat de pe mormantul acelui avva, ci a zacut acolo pana a murit. Stim, din viata de toate zilele, despre caini care la moartea stapanului lor si-au pierdut dorinta de viata. Si nu doar cainii, dar este exemplul pe care l-am avut mai la indemana.
Sunt amintiti, si in Pateric si in alte scrieri, parinti care aveau mila si chiar dragoste fata de animale, care nu ingaduiau ca acestea sa fie chinuite, care se ingrijeau de ele. Am citit despre un parinte athonit care avea grija de multe pisici si chiar se ducea la pescuit ca sa aiba cu ce le hrani. Iar un alt parinte, tot athonit, adunase din Sfantul Munte toti asinii care erau prea batrani sau prea vatamati, ca sa mai poate cara poveri, si le purta de grija - hrana, adapost.
Cei care neaga existenta sufletului animalelor sunt marginiti. Aceia, daca ii iei mai la amanunt, nici in sufletul nemuritor al omului nu vor crede si nici in inviere.
Si animalele sunt parte din creatia Domnului. Nu trebuie sa le neglijam, sa le batjocorim - asa cum nu trebuie sa cadem nici in extrema cealalta (saloane de coafura pentru caini, haine si incaltari pentru caini, precum si altele, facute de oameni care s-au indepartat de rostul vietii).
In toate trebuie sa pastram dreapta socoteala. Iar mila si dragostea fac parte din ea.
Si am sa va mai dau un exemplu despre sentimentele animalelor. Urmati linkul de mai jos:
http://www.youtube.com/watch?v=8md__OzMJNs si veti vedea.