[eodor nastasa]

În prealabil postat de heaven

Este interesant ce am citit mai sus,dar cine este totusi acest crestin care a avut respectiva vedenie?

MARŞUL DISTRUGĂTORULUI
Lucrare tipărită cu binecuvântarea
Preasfinţitului CALINIC
Episcopul Argeşului
© Copyright: Editura „Credinţa Strămoşească" 2004
ISBN 973-87018-1-3


Consilier editorial: Preot Nicolae Tănase
Ediţie îngrijită de: Preot Simeon Adrian
Distribuitor
„PELERINUL" - IAŞI; Stradela Grădinari 39; Bl. B2; Sc. B;
Et. 3; Ap. 3; cod 6600; Telefon: 0744. 91 50 69
Editura primeşte spre tipărire:
cărţi, manuscrise, poezii, casete audio
şi video; toate cu conţinut ortodox.


În loc de introducere

Problemele lumii de astăzi sunt de o gravitate extremă, nemaiîntâlnită; niciodată nu s-au ivit astfel de dificultăţi. Cauza lor este una: lucrarea antihristică a duhurilor necurate, acum, la sfârşit de veac. Cel mai slab punct este acela că omeni*rea nu ştie cu cine luptă, pentru că, după cum se va vedea, duşmanul este stăpânul minciunii şi al diversiunii. De aceea socotim de bun augur publicarea acestei vedenii care s-a petrecut în 1905, în care sunt prezentate foarte convingător toate cursele drăceşti care împresoară lumea civi*lizată de astăzi. Pentru că prezentarea este cam sumbră, am adăugat câteva note pentru a lămuri unele aspecte duhovniceşti şi pentru a da unele soluţii din experienţa Bisericii Ortodoxe.

Notă asupra ediţiei
Cu câtva timp în urmă, unul din editorii aces*tei cărţi a primit de la părintele său duhovnicesc o scrisoare din care reproducem câteva pasaje:
Iubite întru Domnul părinte!
Este a patra zi de când vieţuiesc în singurătate, acolo unde doar cerul şi pământul vestesc minunatele lucrări ale Domnului. Această singurătate, însă, nu numai că nu m-a făcut să dau uitării tot ce se întâm*plă cu oamenii şi în lume, ci urâţenia dramei omeneşti al cărei scenarist a fost şi este vrăjmaşul - luptător împotriva lui Dumnezeu, sa conturat parcă şi mai desluşit pe fondul naturii paşnice şi ascultătoare voinţei lui Dumnezeu.
Iată că, acum şi aici, se impune urgent necesitatea de a publica pentru omenirea orbită şi întunecată aceste două vedenii-revelaţii, apărute în Rusia în ace*laşi timp şi rămase neobservate şi neînţelese până în ziua de azi.
Cu toate că nu mai există nici o speranţă că în prezent ele vor fi apreciate la justa lor valoare, aş dori totuşi să îndrept, iarăşi şi iarăşi, asupra lor atenţia Rusiei aproape pierdute. Poate măcar astăzi vor auzi, măcar acum, când întregul program odios a fost deja îndeplinit până la capăt. Acesta ar fi singurul lucru care mai poate contribui la mântuirea noastră.
Poate că această cărticică îi va oferi fiecărui cititor înţelegerea a tot ce sa petrecut şi va trasa calea unică către renaştere.
Siliţi-vă, iubiţii mei, nu putem privi liniştiţi la agonia Rusiei (a României, n.ed.).
Cu dragoste întru Hristos...
Una dintre aceste publicaţii este N. P. Rîşkovski1, Marşul distrugătorului, Zaraisk, 1905.

Vedenia
Ce-a fost nu ştiu. Poate că vis sau o viziune extatică sau pur şi simplu o halucinaţie prelun*gită şi complicată... Adevărul e că mi s-a întâm*plat în realitate, fără pierderea cunoştinţei2.
Şi simt o putere de neînvins, care mă sileşte să transmit, să povestesc tot ce-am văzut şi auzit3, să descriu acele îngrozitoare figuri monstruoase4, care mi-au apărut în faţa ochilor în timp ce dormeam sau nu dormeam, sau poate deliram într-un anume fel, aievea şi conştient, faţă-n faţă cu acel tărâm sumbru şi înfricoşător, care s-a deschis în faţa mea.
În timp ce şedeam la masa de scris, în camera de lucru, pe la orele unu după miezul nopţii5, mi s-a părut deodată că mă scufund cu repeziciune într-o prăpastie întunecoasa, în interiorul pământu*lui6, undeva la o adâncime de 550 de mile7. Nu ştiu cum, dar cifra aceasta mi s-a întipărit în memorie.
De jur împrejur era întuneric beznă, iar în fundul iadului ardeau focuri, ce se înălţau ca nişte limbi alungite şi se prelingeau în vâlvătăi stacojii de culoarea sângelui. Iar întunericul era negru, mai negru decât o noapte ploioasă fără stele; în el licăreau flăcărui sferice, ce pătrundeau peste tot, parcă muşcând cu limbi de şarpe. Am desluşit într-un târziu că acestea se asemuiau cu nişte fiinţe desfigurate, de o hidoşenie înfioră*toare, ca şi acel întuneric, iar flăcăruile sferice, înţepătoare erau ochii lor8.
Auzeam acolo, în beznă, voci stridente, ase*mănătoare zăngănitului unor plăci de cupru, la auzul căruia ţi se opreşte inima-n loc, cade şi îngheaţă şi îţi vine greaţă9. Auzeam sporovăială necuviincioasă şi citeam gândurile acestor fiinţe ale beznei şi toate tainele lor s-au descoperit îna*intea mea. Şi mai era Cineva10 lângă mine şi mă sprijinea, ca să nu mor - şi prin El eu eram mai tare decât bezna11.
Fie ca toate acestea să fie interpretate de cititori cum vor găsi de cuviinţă12, dar eu voi descrie tot ce s-a întâmplat şi voi comunica ceea ce e scris aici şi intitulat de mine: „Marşul distrugătorului". Voi îndeplini acest lucru cu smerenie.

17 aprilie 1909 N.P. Rîşcovski

____________________________
(vezi nota subsol)