În prealabil postat de Jane Says
Multumesc pentru raspuns.
Problema e ca nu doar religia face omul mai bun, mai altruist si mai senin: la fel fac si life-coachingul, gandirea pozitiva, neurolinguistic programmingul, dezvoltarea personala si alte chestii care n-au nici o treaba cu crestinismul. Exista atei cu o viata mult mai morala si mai plina de fapte decat cel mai convins NP sau ortodox. Dpdv psihologic poti face orice, pentru ca exista o stransa legatura intre ganduri si emotii: iti impui un anumit tipar de gandire - de pilda bucuria mantuirii - sau chiar unul comportamental - altruismul - si-ai sa vezi ca incepi sa ai si un raspuns emotional la ceea ce faci. Cu alte cuvinte, autosugestie.
Noi, oamenii, avem foarte multa iubire de sine, nu doar egoism in sensul ca eu vreau, eu am, eu sunt. Si o mare nevoie de a ne simti ok nu doar in comunitate ci in propria piele, in propria minte, in propriul suflet. Si ne orientam spre acele lucruri care ne fac sa ne simtim bine, mantuiti, cu acte in regula. Cumva cred ca facem idol din starea de bine si de odihna sufleteasca (opusa starii de pocainta) si punem atata pret pe ea incat suntem in stare si de oarecare asceza (nu stiu in ce masura fac NP asa ceva, dar nu are importanta): pot tine post, pot face milostenie, pot fi abstinent, dar la sfarsitul zilei consider ca sunt ok, am facut ce tinea de mine, acum mantuieste-ma, Doamne. Si multumescu-Ti ca nu (mai) sunt ca vamesul de la usa :)
Ori in ortodoxie nu e atata puf. Cred ca cine ar avea ceva de spus pe forum pe tema faptelor, nu spune. La ce concluzii ajungi - din mila lui Dumnezeu, evident - la sfarsitul zilei, dupa ce practic ai facut toate faptele de credinta. Si zici, Doamne, macar ca pe talharul, macar ca pe desfranata primeste-ma si pe mine, pentru mare mila Ta.
Eu cred ca Satan poate emula, copia orice, se poate juca de-a orice, si de-a ingerul de lumina si de-a bucuria mantuirii si de-a descoperirea de la Dumnezeu si de-a vorbirea-n limbi (nu ma leg de limbi necunoscute, si norvegiana sa fie, si mai aproape de noi, maghiara, whatever, ca sigur le cunoaste pe toate). Dar am convingerea ca singurul lucru pe care nu-l poate inspira sau falsifica e smerenia. Daca ai vreodata curiozitatea sa citesti Plansurile Sf. Efrem Sirul sau rugaciunile care se citesc inaintea sf. Impartasanii, o sa ramai uimita, si sunt lucruri scrise de oameni care pe urma au fost recunoscuti ca sfinti si care nu pacatuisera cu zecile de ani, nevoindu-se in monahism sau chiar pustie.
Departe de mine gandul sa zic ca nu exista si bucurie autentica, dar cred ca bucuria tainica de-a nadajdui in mila lui Hristos e foaaarte discreta si mangaietoare si ca o poti simti cu adevarat abia dupa ce treci cu Sf. Efrem Sirul (sau in maniera similara, in acelasi duh) prin iadul interior, constientizandu-l si scotandu-l la lumina, pentru ca abia acolo nu mai poate ajunge Satan sa te insele. Abia aici cred ca se termina psihologia (si inselarile aferente) si incepe duhovnicia.
Si aici ne speriem, aici incepe sa ni se para cu adevarat greu si neplacut - hai ca m-am chinuit cu buzunarul, cu foamea, cu sevrajul de tutun, dar da-o-ncolo, inca n-am ajuns la liman? Nu-i destul ce-am facut, trebuie si acum sa ma vad ca ultimul pacatos, cand eu stiu bine ca nu mai sunt cum am fost ci ca sunt mai bun? Pai ce treaba-i asta, aici nu-i har, aici nu-i Duhul Sfant, ma duc la altii si-l caut eu pe dumnezeul acela care ma mangaie pe cap, imi zambeste si-mi spune ca sunt minunat, si-acolo o sa-mi fie bine si-o sa am bucuria mantuirii si descoperiri.
|