[Mihnea Dragomir]

Eu cred că Dumnezeu putea să se încarneze unde vroia, în orice ţară de pe pământ. Chiar şi după întruparea Sa, la 30 de ani, la începutul activităţii Sale publice, se putea duce unde vroia. Nici măcar nu îi trebuia paşaport, Mediterana era "Mare Internum", putea foarte bine să meargă la Roma să propovăduiască. Acolo erau salarii bune, aproape un milion de oameni trăiau bine fără să facă mare lucru în afară de clientelatul politic. Putea să meargă într-un oraş mai ca lumea, nu să şadă la Capernaum. Strălucitoarea Alexandrie nu era departe. La ce figuri de stil şi la ce putere de convingere avea, ce frumoasă carieră de avocat L-ar fi aşteptat la Atena ! Dar El a preferat să locuiască în Palestina, între ai săi: cel mai prăfos popor, unde, în afară de Templu, şi acela construit cu intervenţie divină, nu se putea construi nimic mai acătării şi unde bogaţi erau consideraţi cei cu vaci şi boi, deoarece ceilalţi se bazau pe ovine şi caprine.
Ai dreptate, Luminiţa: sunt multe ţări (dar nici pe departe majoritatea ţărilor), unde salariile sunt mai mari. Eu însumi am constatat, în Germania, că gulerul de la cămăşi refuză să se murdărească în ritmul în care se murdăreşte în România. Iarăşi ai dreptate când spui că sunt ţări în care se fură incomparabil mai puţin şi, în orice caz, furtul e lucru de ruşine şi nu motiv de laudă ca la noi. Dar, eu sunt convins că în România poţi trăi normal, adică poţi avea ceea ce îţi este cu adevărat necesar muncind cinstit. Îţi spun şi ca medic: deşi câştig incomparabil mai puţin decât colegi din anumite ţări, totuşi constat că Dumnezeu mi-a dat tot ce îmi trebuie, iar dacă există ceva ce nu mi-a dat înseamnă că e ceva care nu îmi este necesar. Vezi tu, patriotismul este un simţământ pe care îl ai sau nu îl ai. E trist când nu îl ai, dar sunt infirmităţi şi mai mari. Patriotism e atunci când ţara este mama. Sunt mame mai bogate, mai frumoase, poate chiar mai bune decât mama noastră: totuşi pe ea o iubim. Chiar dacă şi pe alţi oameni îi iubim, pe nimeni nu iubim în felul în care ne iubim mama. Aşa e şi cu ţările şi seminţiile. Când mama e bolnavă, când vedem că nu se simte bine, când vedem că se fură şi oamenii sunt în degringoladă, atunci suferim şi noi, ne rugăm şi lucrăm ca mama noastră să se înzdrăvenească şi să fie şi ea în rândul altor mame pe care le-am văzut.

Fraternaliter in Christo,
Mihnea Dragomir