View Single Post
  #37  
Vechi 23.03.2010, 00:38:49
Miha-anca
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Oricât de greu le va fi creștinilor în acele vremuri tulburi, mântuirea va fi posibilă până la sfârșit. Toți cei care Îl vor lăuda și Îl vor urma pe Regele Cristos și vor face ceea ce Biserica le poruncește să facă pot fi SIGURI că se vor mântui. Modelul Turmei este oricând valabil, dar mai cu precădere când dușmanul se dezlănțuie în atacurile sale. Atunci, cu mare grijă să nu rătăcim răzleți de turmă și strângând rândurile noastre în jurul celor pe care Spiritul Sfânt i-a desemnat să ne păstorească, vom fi feriți de primejdia de a cădea pradă Adversarului.


P.S.: Prin "magisteriu" se înțelege acel segment al Bisericii înzestrat cu deplină capacitate apostolică de a învăța. De aceea spunem că papa, conciliile ecumenice, conciliile regionale și locale, conferințele episcopale sau episcopii exprimându-se în calitate oficială de la catedrele lor, având deplină capacitate de a învăța, au "autoritate magisterială". Înlocuiți latinismul "magisterial" cu "profesoral" și e OK.
Am inteles acum punctul de vedere catolic. Totusi nu cred ca se poate ajunge la un consens in seara asta. Mai sunt unele de discutat.
Noapte buna.
Reply With Quote