[zaharia_2009]

Parintele Rafail Noica de ceva vreme(3-4 ani ) a imbracat schima mare facindu-se pustnic. S-a retras si mai mult cu sederea(chilia)spre singuratate si munte si nu are ajutor (la o oarecare distanta de chilia sa)decit o maica tot pustnica . Desi a avut si are multi prieteni si cunoscuti , incepind de la ierarhi si inalti ierarhi , oameni din satul si satele vecine , preoti de prin toata tara, astazi nu mai preimeste pe nimeni. Doar inaltii ierarhi pt. marturisire. Totusi, dintrun sat vecin are un barbat la care tine f. mult ; acesta l-a ajutat chiar de cind s-a stabilit prin locurile acelea , construindu-i chilia si si multele altele care ii erau de un minim necesar. Insa si pe acesta l-a anuntat ca nu il va mai primi decit f. rar, cind va avea probleme deosebite. Acest barbat marturiseste ca neavind incotro il cauta mai rar desi ii este dor de el si simte nevoia sfatuirii si a indrumarii . Dar asa rar s-a dus totusi de citeva ori pina la portita chiliei parintelui, l- a strigat dar acesta nu a raspuns, plecind astfel necajit. S-a intimplat ca o data sa aibe multa nevoie de sfat si a mers astfel la chilie . L-a strigat dar pt. ca nu a raspuns a indrasnit si a intrat in curte si s-a suit in pridvorul casei. S-a uitat pe geam si l-a vazut pe parinte stind pe marginea patului. A indrasnit astfel (erau f. buni prieteni)si a intrat : i-a facut metanie dar a vazut ca parintele tinea ochii inchisi . Nu a spus nimic dar s-a asezat pe singurul scaun din chilie si a asteptat ca parintele sa deschida ochii si sa-l intrebe ceva . Dar stind asa a inchis si el ochii si a asteptat. A stat un pret de vreme dupa care s-a ridicat, i-a pus metanie parintelui si a iesit in liniste din casa plecind in treaba lui . Mai tirziu a marturisit celor din familia sa si incet-incet si altora apoi ca stind asa si asteptind l-a inundat o liniste si un calm rar intilnite care incet-incet s-a schimbat in bucurie si ca la un moment dat i-au venit in minte raspunsurile la intrebarile sale si la necazurile pt. care il cauta pe parintele pustnic . A mai stat asa o vreme pt. ca se bucura de pace si deoarece ii venise in minte aceste raspunsuri si stia ce si cum are de facut de acum in colo apoi s-a ridicat in liniste si a plecat. De atunci nici nu a mai vorbit cu parintele iar de mers a mai mers la el dar tot asa , extrem de rar. Cind il gaseste in chilie se aseaza in liniste linga dumnealui pt. o vreme dupa care pleaca , dar nici o data fara vre un folos : uneori linistit si impacat cu necazurile, alteori cu raspuns la vreo treaba , alteori doar inundat de vreo bucurie. Asa arata in ultima vreme cele mai multe intilniri in liniste dintre duhovnic si ucenicul sau .
Mie mi se pare o pilda graitoare sau mai bine zis inca o pilda la adresa linistii si a tacerii pe care noi cei imbuibati de idea comunicari si de faptul ca din lipsa acesteia avem multe neintelegeri si neimpliniri . Suntem f. departe de Adevar - ca mai totdeauna- luindu-ne, cind ne luam orbeste dupa ,,descoperirile" comandate ale lumii acesteia . Tacerea si linistea sunt virtuti care intregesc trairea in comuniunea duhului dar pt. a ajunge la asa ceva nu de comnunicare avem nevoie ci din contra : de a ne domoli si linisti duhul si a invata sa traim in duh si adevar . A dori sa fi ceva fara D.zeu inseamna a fi sortit de la inceput esecului . A-ti dori sa ajungi sa traiesti in duh si adevar dar ,,socializind" permanent nu te duce decit la intocmirea de ,,studii si programe" , la vorbarie si discutii interminabile , la agitatie si multa miscare pierzatoare de liniste si pace . Ce este sfint cu mare greutate se obtine , cu multa truda, adica cu multe fapte si nu cu multa vorbarie ,,socializata".

Frumos si interesant subiect propus, pacat insa ca in ziua de astazi multi suntem grozavi de afectati de nevorbire lasindu-ne imbrinciti in patima ,,socializarii" Cu aceasta suntem bruscati din ce in ce mai mult in ziua de astazi incepind de la scoala si terminind cu marea familie a rudelor si neamurilor . Avem insa pt. aceasta virtute a tacerii in duh si o parabola laica dar veche de cind lumea, pe care astazi antrenatii la multa ,,socializare" o desconsidera categoric : in antichitate cind grecii atenieni s-au dus in Sparta (provincia Laconia) sa cumpere grine s-au comportat cu multa vorba, zarva si agitatie . Spartanii dezavuind asemenea comportament , dupa ce le-au umplut sacii i-au intrebat pe greci de ce au facut asemenea agitatie . Acestia au raspuns : ,,... pai nu era normal , ca sa tirguim !" Li s-a raspuns : ,,... pt. aceasta era suficient sa ne aratati sacii si noi stiam ce avem de facut !" Intimplare de la care a si ramas pilda vorbirii laconice ! Dar asa cum apreciez de fiecare data : avem pilde, exemple dar mai ales invataturi de mult folos, mai trebuie doar sa voim (liberul arbitru !) sa si implinim, restul ramin doar vorbe frumoase !