Citat:
|
Eu nu detasez placerea de conceptul Dumnezeu, fie ea si pur fireasca si pacatoasa, daca se situeaza in ograda acelei conduite cat de cat morale-crestine, atunci sunt fericita ca sunt om si ca pot simti aceasta placere, n-as da-o pentru nimic in lume.
|
Daca noi in viata aceasta ne pregatim pentru urmatoarea, (sau pentru adevarata viata, as putea spune), daca Iisus Hristos a zis ca nimeni nu ajunge la Tatal decat prin Fiul, si ca, cine vrea asta, sa isi ia crucea sa si sa-L urmeze, cred ca atasandu-ne atat de mult de placerea efemera din viata aceasta (si inca si de aia pacatoasa), nu vom fi compatibili cu starea de rai de dincolo, unde vor fi serotonine doar de natura duhovniceasca si toate simturile noastre vor fi transfigurate :)
Am citit ca asceza nu este un scop ci un mijloc de a ne curata, de a ne elibera de lanturile acestei lumi, de placerile care ne imprastie mintea si sufletul, facandu-ne mai "subtiri" pentru lumea de dincolo. Placerile grosiere din viata aceasta nu-si au corespondent dincolo, nu vor mai putea fi satisfacute, si daca am fost atat de puternic atasati de aceasta "grandoare", o sa fim foarte nefericiti dupa moarte, cand obiectul atasamentului nostru va fi inexistent. Grandoarea de dincolo e cu totul diferita.
Daca ai chef, sa citesti - chiar si in treacat, - Plansurile lui Efrem Sirul, ca lamureste mai bine starea in care traim si in ce hal este aceasta despartita de starea in care ar trebui sa fim.