Subiect: hmm... help?
View Single Post
  #34  
Vechi 15.03.2010, 22:00:23
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.736
Implicit

E ceva ce îmi scapă: pentru ce un adventist nu se poate căsători ortodox cu o ortodoxă (sau catolic cu o catolică) ? În cazul ortodocșilor, ca și al catolicilor, există o explicație eclezială: Biserica este definită ca "instituția care...". Dar, din câte am înțeles, adventiștii se laudă că prin conceptul de "Biserică" înțeleg ceva mult mai larg: totalitatea celor care vor să Îl urmeze pe Domnul nostru. Spre deosebire de Bisericile apostolice, ecleziologia protestantă vede Biserica drept ceva ce nu are granițe vizibile. Nici organizare formală, ci numai ascultare față de singura autoritate pe care o respectă: Biblia. Faptul că există sute (sau mii ?) de alcătuiri ecleziale deosebite, protestanții susțin că nu îl văd ca o problemă și neagă că ar fi vorba aici de schisme. Teoretic cel puțin, într-o comunitate baptistă poate oricând să apară un grup care să înțeleagă altfel o învățătură biblică și să întemeieze o altă comunitate. Primii nu consideră că cei din urmă ar fi "extra Eccelsiam", fiindcă "Ecclesia" e centrată pe Biblie.

Pentru că Biserica mea catolică îmi cere, dacă m-aș căsători cu o adventistă, dispensă de la episcop, am, deci, o explicație. Din punct de vedere al ecleziologiei catolice, adventiștii sunt "extra Ecclesiam", adică sunt ramuri rupte ale Măslinului Altoit care este Poporul lui Dumnezeu, sunt în afara Bărcii conduse de Petru, sunt despărțiți de Trupul Mistic al lui Cristos. Dar pentru adventiști, în măsura în care respectă "spiritul protestant" nu ar trebui să fie așa. Un baptist se poate căsători nu numai cu un alt baptist de altă obediență, ci și cu un penticostal, cu un luteran sau cu cineva din ceea ce ei numesc "bisericile istorice". De ce pentru adventiști e altfel ?
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote