[Mihnea Dragomir]

Nu se poate desprinde ipostaza lui Cristos de a fi cu biciul în mână de aceea a regalităţii Lui. Acest lucru, alungarea zarafilor cu biciul, se întâmplă în chiar ziua în care El este primit ca un rege în Ierusalim.

Acest episod ne arată că El nu trebuie să fie doar un rege în interior, un rege în inimile noastre, ci trebuie să tindem spre domnia Sa văzută. Cultul Său trebuie să fie un cult public, legile Sale trebuie să fie legile Cetăţii spre care Biserica tinde: Noul Ierusalim, în care El e încoronat. Pentru aceasta, creştinii trebuie să militeze pentru state creştine, iar suveranul acestui stat trebuie să fie Biciul Său vizibil, guvernând în mod legitim atâta timp şi numai atâta timp cât apără, cu dreptate, legea Sa.

Să mai observăm că tot ca Dumnezeu acţionează Isus şi când îi alungă pe zarafi, şi când o iartă pe femeia cea păcătoasă. Sunt ipostaze diferite ale dreptăţii şi bunătăţii aceluiaşi Cristos, care este Preot, Profet şi Rege.