"Cum se poate impaca intarirea unui Apostol cu cinstea de temelie a Bisericii si de suveran al ei, cu cuvintele neobisnuit de aspre ale Mantuitorului, care numeste pe Petru "Satana" si "sminteala", pentru ca nu cugeta cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor? Cum putea Mantuitorul sa intemeieze Biserica Sa, pe care "portile iadului" nu aveau s-o birue, pe omul care L-a tagaduit inaintea unei femei, in ceasul cel greu al incercarii? Si cum se poate face un privilegiu personal, exceptional si exclu*siv dintr-o putere (de a lega si dezlega), pe care Mantuitorul a dat-o tuturor Apostolilor? (Ioan 20, 22-28).
Daca persoana si numele lui Petru ar fi insemnat pentru Mantuitorul si pentru Biserica ceea ce cred papalistii, aceasta trebuie spusa in predica lui si a celorlalti Apostoli cu o claritate care sa nu lase loc indoielii. Un privilegiu asa de important nu se putea lasa expus controverselor.
Nici in predicile, nici in epistolele Sfantului Petru sau ale celorlalti nu se gaseste nici cel mai mic indiciu care ar putea indreptati fie cat de putin presupunerea, ca Sfantul Petru era el temelia Bisericii."
|