View Single Post
  #7  
Vechi 07.03.2010, 15:05:54
pr.andrei pr.andrei is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 07.03.2010
Mesaje: 1
Implicit Aparitie editoriala

A apărut la Editura Pim, sub binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în anul 2010, cartea „Bucurii sfinte în glasuri din cetate“ a Părintelui Ierodiacon Hrisostom Filipescu, bibliotecarul Mănăstirii Secu.
Lucrarea de o calitate grafică deosebită, în 150 de pagini, este o mărturie vie a faptului că în bătrânele chinovii monahale condeiul nu s-a uscat, ci are multe slove cuminți de așezat.
Lecturând această carte, intrăm în atmosfera de pace și liniște sufletească a bucuriilor ce ne-o oferă darurile sfinte ale unei mănăstiri. Această lume monahală cu înălțimile ei duhovnicești este redată sub formă de eseuri, sub o pană ușoară dar plină de viață, de către cunoscutul scriitor ce păstrează aprinsă candela tradițiilor și a preocupărilor cărturărești, precum cronicarii de odinioară.
Găsim prezente în a doua parte a lucrării și mărturii ale celor ce s-au folosit sufletește de prețioasele odoare din Mănăstirea Secu (icoane făcătoare de minuni, sfinte moaște, canonizări de sfinți, etc).
Ca un slujitor în ogorul Domnului, recomandăm cu căldură lucrarea „Bucurii sfinte în glasuri din cetate”, fiind atât un material cultural cât și bogată hrană duhovnicească.
Pr. Andrei Galeru
Reply With Quote