Ar fi prea mult sa ne apucam sa discutam la sigur despre ce ar fi purgatoriul, dar cred ca putem vedea in mod simbolic acest loc ca fiind chiar pamantul acesta pe care traim, aici ne "purificam", aici este Duhul cel Sfant al lui Dumnezeu care lucreaza pentru sfintirea noastra, aici este locul unde pacate mici sau mari, asa le zicem noi, incep sa fie scoase din viata noastra daca ne punem vointa la dispozitia lui Dumnezeu, lucru nu foarte usor de realizat.

Asa cum mentionam si in alt thread asemanator cu acesta, consider in lumina Scripturilor ca in momentul in care un om moare el este deja pe un drum de pe care nu se mai poate intoarce, ori este pe drumul care duce la viata vesnica fie pe celalalt care duce la pierzare. Pentru noi este greu sa pierdem pe cineva drag, insa Dumnezeu stie exact starea acelui om, cunoaste totul despre el si poate accepta ca unul sa moara fie pentru ca este pregatit in orice moment an vietii, fie ca indiferent cat de mult ar trai ar merge pe un drum gresit pana la sfarsit. Cred ca ma fac inteles, este o parere la care mai reflectez, nimeni nu este invatat mai ales in chestiuni atat de sensibile.

Stim din pilda bogatului si saracul Lazar ca rugaciunile celor din rai nu sunt acceptate pentru cei din iad, Avraam il refuza pe bogat de doua ori, nu primeste nici degetul inmuiat in apa si nici cererea privind pe fratii lui nu este adusa la indeplinire. Singura sansa a fratilor ramasi acasa este sa creada in Cuvantul lui Dumnezeu, spune acolo Mantuitorul ca au pe Moise si pe Prooroci, Scripturile cu alte cuvinte.

A doua problema, aceea in care noi cei vii, ramasi pe pamant ne-am putea ruga pentru cei trecuti dincolo mi se pare una care ne depaseste complet. In primul rand ca daca ne-ar fi fost cu adevarat drag de cineva, ne-am fi rugat cat timp acela traia. Sa venim acum sa imploram pe Dumnezeu sa scape pe cineva care prin viata pe care a dus-o a aratat poate dispret, raceala, indiferenta fata de cele spirituale, mi se pare ca ne depaseste cu mult atributiile noastre de oameni limitati. Aratam cumva ca nu avem incredere ca Dumnezeu va judeca in mod corect, ci trebuie sa mai intervenim si noi pe langa El. Sa nu uitam ca viata nostra inaintea lui Dumnezeu este ca o carte deschisa, spune Cuvantul ca nici un fir de par nu cade fara stiinta Sa. Judecata este numai a Domnului, va fi corecta si trebuie sa credem acest lucru fara nici o rezerva.

Intr-un final, toti vor da slava lui Dumnezeu, absolut toti, asa spune Scriptura ca orice genunchi se va pleca si vor recunoaste judecatile drepte ale Domnului. Insa despre acesti "pocaiti" de pacainta tarzie nu ni se spune ca vor fi si ei primiti ci doar ca vor recunoaste ca Dumnezeu a avut dreptate dar va fi prea, prea tarziu.

Sigur ca va exista o tristete imensa pentru cei pierduti, Domnul insusi ne va da putere sa trecem peste asta(speram din toata inima sa fim printre cei mantuiti), El va sterge orice lacrima din ochii lor spune cartea Apocalipsei, dar lacrimile Domnului cine i le va sterge, nu cumva suferinta Sa va continua de-a lungul vesniciei pentru cei care i-au intors spatele? Sa ne rugam pentru noi si cei ai nostri ca sa nu fim in aceasta situatie.