[vsovivi]

Dar am întâlnit un călugăr tânăr care venise de la o mănăstire şi şedea la o măsuţă pe drum, şi eu m-am dus să-l întreb una alta, şi acela avea pe Hristos în El că apoi am constatat că cu Hristos am stat de vorbă, care mi-a dat răspunsuri adevărate, mântuitoare şi smerit era, tăricel dar mi-a răspuns mai mult decât perfect, aşa le-am descoperit peste timp răspunsurile lui, şi era aşa un călugăraş oarecare trimis de stareţ la oraş, dar avea duh în el, prin voinţă a yis că se mântuiesc ei, şi m-a mântuit şi pe mine prin vorbele lui căci ştia necazul meu, greşala mea, rătăcirea şi doar peste timp am realizat că aşa era, ştia Domnul, de aceea ce mi-a răspuns a fost mai mult decât perfectul aplicat la situaţia şi viaţa mea, dar n-am vorbit de mine ci îl întrebasem despre mântuire câte ceva, despre cum se mântuie ei, iar răspunsurile lui erau defapt mântuire pentru mine şi ai mei; şi altădată am mai văzut pe Harul smereniei şi rugăciunii, şi lacrimilor din dragoste într-o monahie ce părea că se roagă în genunchi deşi umbla pe stradă, era ceva ce nu s-a mai pomenit, nu pot exprima în cuvinte; iar la un călugăr obosit ce dormea parcă vedem cum Domnul este cu el chiar dacă dormea aşa undeva pe stradă, într-o poziţie ciudată, pe o masă-tejghea, cu trupul pe masă deşi stătea pe picioare cumva... Şi acela avea har... dar şi câţi călugări mândrii am văzut cărora li se părea că au har şi defapt era duhul mândriei ori îngâmfării, de asta nu mai spun... pe stradă, pe unde m-am ciocnit de ei. Deci Dumnezeu este printre noi, dar unele erau acu mai bine de 15 sau 20 de ani... iar în ultima vreme n-am mai văzut decât un singur călugăr smerit care de spaima mea s-a ţinut de inimă, şi un altul luminos,... şi acela ce s-a ţinut de inimă simţea ceva, avea simţire. Şi am văzut şi o monahie bătrână cu duhul răbdării în ea şi al prezenţei de spirit ca să nu păcătuiască lui Hristos, ceva fulgerător cum a lucrat Duhul smereniei împreună cu ea în fracţiuni de secundă şi răbdarea la fel, căci un prieten de-al meu văzîndu-mă îi blocase calea sî dea mâna cu mine, se plasase înaintea ei, iar ea era bătrână şi bolnavă şi a trebuit să-l ocolească iar eu m-am uitat la ea şi am văzut miracolul... smereniei. Iată v-am spus despre astea, dar nu e frumos să pârâţi... aşa ca mine... , cred că m-a luat valul amintirilor şi al slavei de la oameni... de am spus despre câte am văzut pe străzi, scuze, căci spune părintele Cleopa ceva de genul: nu spune, nu povesti, cele ale Tale, câte ai văzut ori ţi s-au întâmplat... deci scuze că iar m-am abătut de la subiect ca să povestesc ale mele... dar dacă asta mi s-a dat să văd. Eu am văzut şi iată v-am povestit să nu credeţi că inventez. Oricum mai şi inventez olecuţă ca la orice poveste pentru că mi se mai învălmăşesc cuvintele sau amintirile şi uitând ce vreau să zic sau cum a fost... umblă mintea proastă să dreagă ca să iasă după interesele ei.

vai de rugăciunea visătorului, ce mereu se visează pe sine, căci mere spre trufie... nasol.