Si eu cred ca uneori avem tendinta de a confunda Raiul cu Imparatia Cerurilor. E foarte greu de acceptat, in mod logic, ca un mirean pacatos, dar care se pocaieste in ultimii ani de viata, sau poate chiar mai putin, poate sa "imparta" Raiul cu cei care si-au pus toata viata la picioarele Lui Iisus. Exista ierarhii si stari diferite si nimic nu este in "dezechilibru", chiar daca in principiu, putem spune ipotetic ca cineva "s-a mantuit". Parintele Arsenie Boca avea nu numai darul de a vedea cele nevazute ale firii traitorilor, ci si dupa plecarea lor spre cele vesnice, astfel incat i-a spus cuiva si in al "cate"-lea cer a ajuns cel ce murise de curand. Mantuirea noastra nu cred ca ne permite mai mult decat zona cea mai modesta a Raiului. Menirea noastra nu este doar aceea de a ne mantui, ci de a-i ajuta si pe altii sa se mantuiasca, sau/si de a scoate din chinurile iadului macar unu-doi din raposatii nostri. Cand nu stim, pacatul nu e atat de mare, dar daca stim ca putem face un parastas, duce un acatist, face acele slujbe speciale in anumite zile ale saptamanii, astea si inca multe altele se pot adauga la "puterea exemplului", ca si reversul: degeaba spui ce este bine sa faci, in timp ce toti in jurul tau pot constata lesne contrariul spuselor tale, iar asta cu atat mai grav daca esti dintre... "unsii" Lui Dumnezeu!

Cat despre ideea de a-L vedea pe Dumnezeu, din cate stiu eu, asta este cu neputinta. Dumnezeu este o stare, este "absolutul", este ceea ce nu poate fi definit in cuvinte.