Faza cu "schimbatul" in ceea ce priveste desfranarea si alte patimi nu presupune o schimbare cu 180 de grade a firii noastre, ci o eliberare de ele. Ori, daca pana azi-noapte X a facut amor cu o mie de barbati, considerand ca e OK, nici o problema, iar astazi o loveste revelatia ca "hm, de ce mi-am irosit eu viata asa si de ce mi-am batut joc de corpul meu atatia ani, cu ce am ramas, cu nimic, cu nici un pic de dragoste in urma tuturor acelor cautari", eu as zice ca deja e ALT om decat era aseara fie si numai pentru faptul ca si-a pus intrebarea asta care ii poate influenta radical viata. La un moment dat mizeria, mai ales cand e foarte multa, se termina, se satura omul, se dezgusta, o da la o parte.
Mai curand *nu* "ne schimbam" atunci cand in viata noastra exista doze mici-medii, dar constante, de rautate/patima, pe care le putem ascunde sub masca respectabilitatii chiar si-n proprii nostri ochi. Dar oamenii care au experiente nasoale de tot, ajungand pana la stadiul de mocirla, cred ca au o rata de "schimbare" in bine, dupa constientizare, mai mare decat doamnele-bine din societate care desi ar avea motive sa-si faca o autocritica, nu si-o vor face niciodata atat de brutal ca o fosta dama de consum (platit sau nu) a carei rusine a fost evidenta si pentru familie, si pentru societate si in ultima (si cel mai important) si pentru ea insasi.
Nu zic ca toate o fac, nici nu zic ca e calea de dorit, dar cazuri de-astea exista, Dumnezeu le stie.
__________________
„Ca o carpa lepadata toata dreptatea noastra” (Is 64,5)
|