Vai de nesimtirea mea! Vai de ticalosia mea! O, grosule si pamantescule suflete! O, inima razvratita! O, gura plina de amaraciune! O, gatlej, mormant deschis! Pentru ce nu-ti aduce aminte - o, suflete - de calea cea netrecuta a despartirii tale? Pentru ce nu te gatesti pentru calatoria aceea? Pentru ce fara de crutare uneltesti pierzarea ta? Pentru ce iti tragi asupra-ti muncile cele vesnice? Ce faci - o, suflete - petrecand ca un dobitoc fara de pricepere? Vai mie, cum aleg intunericul mai mult decat lumina?! Cum mai inainte de viata cinstesc moartea?! Cum dezmierdarea, ceea ce astazi este si maine nu mai este, o pun mai presus decat bunatatile cele vesnice si negraite?! Vai mie! - cum decat podoaba aceea in chipul soarelui voiesc mai mult cu cea intunecata si innegrita sa ma imbrac?! Cum cinstesc mai mult decat Imparatia locuirea cea intunecata a iadului?! Vai mie, pacatosului! - ca eu singur intru cunostinta ma ranesc.
Vino-ti in sineti, suflete! Teme-te de Dumnezeu! Slujeste-I Lui intru toate faptele bune, ca sa nu primesti din mana Lui indoite muncile! Doreste pe Dumnezeul tau si umbla in calea Lui cu cinste!
|