Era un bătrân în Kellia, anume Apollo, și de venea cineva să-l roage să-l ajute la orice fel de lucru, cu bucurie se ducea, zicând: „Cu Hristos am astăzi să lucrez pentru sufletul meu, căci aceasta este plata sufletului”.
Se spunea despre avva Apollo de la Sketis, că în tinerețe era țăran, păstor de oi. Văzând el odată în țarină o femeie care avea în pântece, îndemnându-se de diavolul, și-a zis: „Oare cum se află pruncul în pântecele ei?”, și despicând-o, a văzut. Atunci, îndată l-a lovit pe el durerea inimii și umilindu-se, a veni la Sketis și a vestit părinților ceea ce a făcut. Auzindu-i psalmodiind: „Zilele anilor noștri întru dânșii șaptezeci de ani, iar de vor fi în putere optzeci de ani. Și ce este mai mult decât aceștia, osteneală și durere”, le-a zis: „Am patruzeci de ani și nici măcar o rugăciune n-am făcut, așa că, de voi trăi alți patruzeci de ani, nu voi înceta rugând pe Dumnezeu să-mi ierte păcatele mele”. Deci, nici un lucru de mâini nu făcea, ci totdeauna se ruga, zicând: „Am greșit ca un om, iar Tu ca un Dumnezeu curățește-mă!” I s-a făcut astfel rugăciunea aceasta întru cugetare ziua și noaptea. Având un frate petrecând cu el și l-a auzit acesta: „Supăratu-Te-am, supăratu-Te-am, Doamne, lasă-mă ca să mă odihnesc puțin”. Și i s-a făcut lui încredințare că i-a iertat Dumnezeu toate păcatele împreună cu cel al femeii ucise, numai pentru copil nu s-a încredințat. I-a zis atunci unul din bătrâni: „Și păcatul uciderii copilului ți l-a iertat Dumnezeu, dar te lasă în durere, că este de folos sufletului tău”.
Spunea avva Apollo despre primirea fraților: „Trebuie să ne închinăm fraților care vin la noi; căci nu lor, ci lui Dumnezeu ne închinăm. De aceea se zice că „dacă l-ai văzut pe fratele tău, ai văzut pe Domnul Dumnezeul tău”, și aceasta de la Avraam am luat-o. Și când îl primiți, să-l siliți spre odihnă, că și aceasta de la Lot am învățat, care a primit pe îngeri”.
|