Parintele Paisie Aghioritul:
"Nu simti Cerul inauntrul tau pentru ca nu-L slavoslovesti pe Dumnezeu. Cand omul se misca in spatiul doxologiei se bucura de toate. Sunt oameni din lume care ne vor judeca pe noi, monahii. Sa vedeti beduinii cat de greu o duc, si totusi Ii multumesc lui Dumnezeu si sunt bucurosi. Graul nu-l curata, ca sa aleaga piatra, ci il macina asa cum este, si painea lor este plina de piatra. Iar alimentele lor se vede ca nu au substantele hranitoare necesare, calciu etc. si de aceea dintii li se strica de tot. Si vezi beduini cu cate un singur dinte, dar bucurandu-se de parca ar fi dintele de margaritar. Iar la noi, ii lipseste unuia un dinte si se simte complexat. Toate acestea pe care le auziti sa va faca sa va miscati mereu in spatiul doxologiei, sa-L slaviti zi si noapte pe Dumnezeu pentru binefacerile Lui.
Un episcop oarecare imi spunea ca intr-o biserica, in ceasul in care diaconul citea Evanghelia tamaduirii demonizatilor din tinutul gadarenilor (Matei 8, 28-34), un om foarte simplu statea in spatele stranii arhieresti si zicea in continuu: "Slava Tie, Dumnezeule!". Diaconul incepe: "In vremea aceea venind Iisus in tinutul gadarenilor", "Slava Tie, Dumnezeule!", zice acela, "L-au intampinat pe El doi demonizati!", "Slava Tie, Dumnezeule!", "foarte cumpliti", "Slava Tie, Dumnezeule!", "Si iata, toata turma s-a aruncat de pe tarm in mare...", "Slava Tie, Dumnezeule!". Atunci am inteles, imi spunea episcopul, ca acel om simplu avea multa dreptate sa spuna "Slava Tie, Dumnezeule!", fiindca "Slava Tie, Dumnezeule!" ii arunca pe demoni in mare. Si voi sa spuneti intotdeauna "Slava Tie, Dumnezeule!" pana ce turma va sari in mare...
Doxologia le sfinteste pe toate. Prin doxologie omul se topeste de recunostinta, innebuneste in sensul cel bun, toate devin sarbatoare pentru el. Iar cand omul Ii multumeste lui Dumnezeu, chiar si pentru cele putine, vine apoi binecuvantarea lui Dumnezeu atat de imbelsugata, incat nu o poate suporta. Atunci nici diavolul nu mai poate sta acolo, ci pleaca.
|