[vsovivi]

În prealabil postat de mirelat

Sf. Evanghelie dupa Luca 15, 11-32

11. Şi a zis: Un om avea doi fii.
12. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea.
13. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări.
14. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.
15. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii.
16. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.
17. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!
18. Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta;
19. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.
20. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat.
21. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
22. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui;
23. Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim;
24. Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească.
25. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri.
26. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea.
27. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.
28. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga.
29. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei.
30. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat.
31. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.
32. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

Unde ne vedem noi in aceasta parabola? ne-a intrebat parintele nostru azi la predica. Probabil avem cate ceva din cei doi fii : cel mare, ascultator, dar cu inima invartosata; cel mic, nesocotit, dar odata venindu-si in fire, vine inapoi in bratele tatalui, care il asteptau deschise. De retinut ca Tatal, nu il da deoparte nici pe fiul cel mare, el este in continuare iubit; dar bucuria este mare pentru cel care era mort sufleteste si acum a inviat.

eu mă văd in ipostasul omului...

am lucrat o viață în zadar, în deșert, în pustiu; și oricât am încercat să-mi acopăr fățărnicia fariseică și saducheică, necredința, cu toată strădania de a-mi ascunde adevărata față, iată că și totuși, înțelepciunea mea gLumească a rodit prin ambii mei copii: atât în post cât și în rugăciune, căci postul a cerut sa-i dau jumătate din avere și apoi s-a dus de a făcut chefa mare și a risipit toată adunarea mea și a lui cu desfrânatele, și ajungând în șeol și alipindu-se de un om rău și necredincios a început să crească porci și s-a înfometat după neprihănire, după mâncare bună, după credință, dar s-ar fi mulțumit și cu potcoave roșii dar niciunii nu-i dădeau, așa că până la urmă s-a sculat din morți și a revenit din țarinile acelui stăpân rău și astfel înviat fiind în loc să mearga după Hristos Cel care l-a înviat, el iar a venit după mine, s-a reîntors la casa tatălui său care l-am învățat iar și iar că Hristos nu e miel ci e vițel de aur gras și că trebuie tăiat...

iar celălalt prunc, ăla mai mare și primul născut, adică puterea rugăciunii care a primit și el jumătate din avere, iată-l că a rămas acasă pe lângă mine și nu s-a dus după Hristos ci a crescut viclean și pismaș și rău ascultând de poruncile mele în mod cu totul absurd că defapt el dorea să se distreze cu prietenii săi la vînătoare de capre și țapi, deci mă mințea atâția amar de ani... și nevrând acum să se mai întâlnească deloc cu fratele său mai mititel, cu postul, zicând că postul se mândrește iar tatăl lui, adică eu, îi mai și zice că e sănătos... la cap cînd e clar că nu e... căci rugăciunea puternică, adică întâiul meu născut a crezut în bîrfa slujitorului care săracul defapt nu mințea defapt, că iată, așa era, tatăl postului l-a primit pe post ca pe un fiu sănătos în loc să mă fi învațat și eu ceva de la Domnul, ca măcar să nu-l mai smintesc iarăși pe ăla micu', să nu-l ispitesc punându-i în deget inel și îmbrăcându-l cu încălțăminte și haine scumpe și făcându-i chefa chiar așa de mare și astfel iar să o luăm de la început cu adunarea averilor deșarte... ca împreună, cu toții, iar să repetăm istoria asta tristă în ciuda lui Dumnezeu chiar și acum după moartea și învierea fiului meu cel mic...

deci in omul fariseu și saducheu m-am regăsit, în omul cel bogat... omul cel falș bogat și vremelnic... deci în pildă eu eram omul, neascultător, a cărui năravuri au rodit în cei doi fii ai săi, ai mei: postul și rugăciunea, oricât am încercat să le ascund de ei păcatul și necredința și lăcomia mea după avere... și plăceri... a mea, căci altfel pentru ce ori pentru cine să fi tot adunat eu atâtea din moment ce fiecare își primise deja partea?

dar măcar ăla micuțul, pe drum s-a deșteptat că a tăiat viclenia vulpească și n-a mai spus că ar vrea să-mi fie slugă fiindcă și-a dat seama că se minte pe sine... căci nu slugă vroia el să fie, postul ăsta al meu, fiul cel mic, ci boier... iar boierul tot boier... dar în ultima vreme la noi nici țaranul nu mai e chiar țăran ci iată că și țăranul e boier... iar boierul, adică eu, am ajuns și eu țăran... dar nu pentru altceva, ci fiindcă azi la noi țăranii sunt boieri... boieri mari... iar boierii? sunt țărani... bădărani cum ar veni adică... fiindcă ei își zic cum că au ceva... dar ce or fi având? de se țin ei pe ei așa babani? ce poruncă au? căci dacă n-ai poruncă n-ai copii, n-ai roade... sau poate ei au poruncă să adune bani ca să aibă ce da Cezarului... deci pare că au de la Cezar poruncă... așa ca și mine... eu, țăranul cel boier căruia i-a rodit țarina... și iată că plină îmi e țarina de roșcoave... dar acum să vedem cine le mănâncă... pentrucă eu le dau, și nu le țiu ca egoistul doar pentru mine... numai.