Ba preotii si calugarii si mirenii,uneori si familia proprie si toata lumea ai judeca pe acestia,de ce?,pentru ca ei au dreptul,li s-a conferit lor acest drept de la insasi Dumnezeu care,probbabil sta la taclale cu ei ca de,ei sunt niste desavarsiti.Si aici am vorbit strict de cei care intr-adevar ai judeca destul de aspru pe calugarii plecati din manastiri.Observ ca,credinta asta este tare vaga si calculeaza lucrurile din jur cu atata superficialitate incat nici nu are nevoie de prea multe argumente pentru a judeca succint si nemilos,nu are nevoie nici sa gandeasca ,nici sa simta ci doar sa parafrazeze,si-atat.
Si va rog,fara argumentari gen;"BLESTEMAT SA FIE!...",ca am oroare la asemenea "milostiviri".Consider ca,calugaria este o optiune individuala,care in timp poate capata forme diferite in constiinta celui care o adopta,poate fi o alegere care daca nu se poate pastra nestirbita atunci sa se adopte schimbarea vietii si-a statutului acestui individ,fara prejudecati si legi defaimatoare,ca ceva firesc,ca o schimbare fireasca cu care suntem atat de obisnuiti noi mirenii.Nu inteleg de ce sa se recurga la atata rautate si blesteme,cand o persoana efectiv nu doreste sa se departeze de Dumnezeu dar simte ca nu mai poate sa adapteze acelui mediu,ostil de altfel,si atat de controversat si dificil.
Daca ar fi sa vorbim de "chemarea"pomenita de majoritatea crestinilor cu trimitere directa la monahicism,cred ca aceasta teorie a devenit putin cam fantastica,pentru ca ea nu prea mai are puterea sa identifice indivizii care imbratiseaza viata monahala.Iar,cat despre pastrarea juramantului acesta a capatat deja acelasi sens ca al predicii din timpul cununiei civile in societate in care aproape oricine nu are certitudinea ca va respecta si va iubi pe celalalt pana ce "moartea ai va desparti"
Cica ;"sa nu se faca LUCRURILE LUI DUMNEZEU cu neatentie si matuiala...",ei aici e aici,fiindca in ziua de astazi cam 80% dintre calugari exact asa fac lucrurile in mijlocul carora traiesc,exact asa trateaza insasi constiinta de monah,este un haos in care multi nu se mai regasesc in acel cadru sau se resemneaza pur si simplu si nu mai indeplinesc criteriile care li se impun si-o labaresc asa ca nu au incotro sa o i-a,si ca lumea-i priveste cu sila daca ar pleca,sau ca e pacat daca pleaca,chiar daca in constiinta lor notiunea de pacat si-a diminuat destul de mult intelesul.
Exista foarte multi factori care determina anumiti calugari sa plece din manastire,este faptul ca au intrat in manastire la o varsta frageda,deci varsta incertitudinii,apoi odata cu cresterea si maturizarea si-au schimbat mentalitatea,un lucru de altfel firesc,apoi unii pleaca dintr-o deceptie,apoi aceasta dispare si nu se mai regasesc,altii pleaca pentru ca nu fac fata greutatilor,dar mai ales a rautatii care exista in manastiri,si unii pleaca pur si simplu manati de anumite ispite care le asupresc fiinta.Si cea de pe urma categorie,putin mai restransa,cea a calugarilor sau fratilor izgoniti practic din manastiri de catre superiorii lor,si vezi spune ca pe buna dreptate,NICI GAND,unii sunt izgoniti degeaba,asa ca nu le mai place de fata lor la staret sau la "cateii"staretiei,si le cauta nod in papura ca sa scape de ei iar in cele din urma ai expulzeaza ca pe un "rahat"fara sa tina cont de nici un fel de principii fie ele monahale,crestinesti sau sociale,omenesti.
Vorbiti atat de siguri pe voi si pe citatete retinute din nu stiu ce carti,despre monahicism,dar habar nu aveti ce realitate cruda si dezgustatoare macina acest cadru care-si apara mizeria cu aceleasi teorii religioase si pretexte desavarsite cu care voi crestinii va justificati de multe ori lipsa de omenie.(nu spun neaparat de cei de pe forum).E trist dar adevarat,dureros de adevarat,cum spunea Clausemi,dar acolo unde sunt oameni exista si multa perfiditate,ura si nepasare,exista atat materialism si iubire de arginti,exista patima si pacat,nu exista mediu in care acestea sa nu-si arate suprematia,fie el monahal sau social...de aceia nu ne ramane decat sa ramanem onesti cu noi insine si cu cei din jur,astfel vom putea cu certitudine sa mai gasim o cale de apropiere catre cel care ne-a creeat atat de Desavarsit.
|