[mercinbogdan]

A fost o vreme când eram şi eu ateu şi mă intoxicam cu materialism dialectic şi istoric, cu tot felul de argumentaţii mai mult sau mai puţin solide, negăsind nicio urmă a lui Dumnezeu în această lume, hoinărind pe tărâmurile raţiunii.

Dar în urma căutărilor a venit şi o perioadă de răspunsuri, când am văzut că CONSECINŢA RAŢIONALĂ CEA MAI PROFUNDĂ A ATEISMULUI ESTE NIHILISMUL, iar consecinţa nihilismului este sinuciderea. Drumurile logicii pot sfârşi uneori în prăpastii fără întoarcere...

În ateism omul nu îşi poate găsi un sens al vieţii, eventual îşi poate fabrica unul şi îl poate susţine prin ignoranţă sau poate să cedeze raţiunea unui instinct de supravieţuire. Orice sistem de valori (inclusiv etice) este atacabil şi el poate fi spulberat pentru că nu are pe ce se sprijini. Totul este relativ, praf în vânt, fără nicio bază.

Să fie oare Dumnezeul filozofic şi teoretic soluţia la această problemă? Ar putea fi, dar nu s-ar deosebi cu nimic de Moş Crăciun, zâne, zei şi elefanţi zburători... De-abia Dumnezeul creştin, personal, care vine să se implice în viaţa omului, să îi dăruiască veşnicia şi iubirea, să îi dea ca sens al vieţii bucuria completă, eternă alături de El şi de toate celelalte fiinţe, rezolvă această problemă.

Şi spre deosebire de toate celelalte închipuiri ale mitologiei, Dumnezeul cel adevărat se face cunoscut nouă prin experienţă personală în măsura în care noi suntem dispuşi sa Îl lăsăm să facă asta, pentru că El nu trece peste libertatea noastră de a-L primi sau respinge. Iar aceasta o face prin harul său, pe care înainte de a şti cum se numeşte, îl denumeam senzaţia de suflet curat şi uşor ca un fulg, ceea ce e o trăire cu mult superioară calitativ aceleia de a privi flori minunate, a asculta o muzică bună sau a te bucura în diverse feluri.

Pentru mine Dumnezeu înseamnă trăire, aşa L-am cunoscut, fără ca eu să am vreun merit pentru asta, pentru că sunt un biet păcătos stăpânit de patimi, mândrie şi erezii. Chiar dacă viaţa mea este uneori una mizerabilă, ştiu că există şi bucurii care depăşesc condiţia umană obişnuită şi pe care numai Dumnezeu le poate dărui...