Şi a zis Dumnezeu: “Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii,
Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa.
A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele.
Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul,
Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra.

Etapa premergatoare specializarilor celulare este cea mai importanta pentru orice embrion de mamifere si in general pentru orice embrion animal. La acest moment embrionul se “pregateste” pentru un proces inca foarte putin inteles: selectarea competentelor genetice si instalarea unei cronologii proprii CARE POATE FI PERCEPUTA. De aici incolo, nici o parte a intregului embrionar nu va mai putea reproduce intregul. Daca o celula este indepartata din embrion, ea va muri, iar restul embrionului va fi grav malformat si posibil incapabil de supravietuire. Embrionul cunoaste o perioada de maxima vulnerabilitate, pana cand celulele “cap de serie” pentru diverse competente se replica in mod suficient pentru a permite pierderea unora fara a fi afectat intregul. Unele tesuturi vor pastra caracteristici simple, de mentinere a formei vii, fara atribute specializate de functii complexe. Altele vor deveni sursa (stem) pentru tesuturi complexe, apte de miscare, de functii sofisticate, de transmitere de informatie proprie numai lumii animale. Embrionul isi separa din ce in ce mai clar functii animale fata de lumea vegetala si devine marcat diferit prin competente complicate si aservite pe sectoare fata de ordine de viata mai simple.
Acest lucru este comparabil aparitiei unor “sectoare de ritmuri”. Asa cum astrele produc ritmuri diurne si nocturne, sectoare din ce in ce mai vaste, mai complicate si mai interconectate ale embrionului produc ritmuri de crestere si dezvoltare proprii. La aceasta etapa, putem considera embrionul, desi inca separat de mama, ca avand conexiuni in formare cu tot ceea ce este universul vizibil. Fara aceste specializari, nici o fiinta vie nu ar percepe nimic, ar fi insensibila la ritmuri temporale exceptand cel sezonier si circadian, la propria trecere prin timp, iar cantitatea de informatie conexa cu mediul ar fi de nivelul unei vegetale.

Apoi a zis Dumnezeu: “Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa.
A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: “Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ!
Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.

Paragrafe dovedind inca odata, cu prisosinta, ca Biblia se refera la conceptia unui om. CU O STIINTA APROAPE EGALAND PE A SAVANTILOR EVOLUTIONISTI, Biblia remarca un fapt de o acuratete stiintifica imposibil de atins in acele vremuri: embrionul uman parcurge intai etape de dezvoltare care-l omologheaza animalelor cu sange rece (pesti, reptile inferioare) si apoi partial pasarilor, animale cu sange cald dar cu inmultire prin oua. Aceasta etapa este scurta si strict legata de nevoile embrionului de mamifere de a se dezvolta putin timp fara o placenta. Specializarile embrionului din aceasta perioada duc la formarea de putine tesuturi din care o parte amintesc de oul pasarilor, dar duc imediat la formarea de conexiuni cu tesuturile materne si la directionarea spre formarea placentei. Este cu neputinta de stiut pe cai obisnuite in ce fel a primit Moise informatii despre fenomene atat de subtile, care urmau sa fie cunoscute abia pe vremea microscoapelor perfectionate si erau straine observatiilor coerente la inceputul carerei lui Darwin, fiind cunoscute numai fragmentar intrucat colorantii pentru microscopie si examenele de tesuturi in sectiuni subtiri abia urmau sa fie descoperite.

Apoi a zis Dumnezeu: “Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa.
A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
Şi a zis Dumnezeu: “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!”
Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.
Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!”
Apoi a zis Dumnezeu: “Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.

Embrionul cunoaste primordiile genetice ale dezvoltarii de mamifer. El dobandeste functii celulare si tisulare care-l fac sa strabata in uter in forma abreviata toata istoria mamiferelor. In acest sens, embrionul uman devine un suveran al lumii animale, stapanind si perfectionand pana la o culme toata istoria animalelor cu sange cald si care nasc pui crescuti prin placenta.
El manifesta primordiile functiilor sexuale trupesti, care curand vor deveni manifeste prin tesuturi specializate, desi la aceasta etapa diferentele sunt minime, nerecognoscibile altfel decat la nivel biochimic si microscopic. Functiile umane superioare precum si atribute sofisticate ale organismului uman se pot hrani suficient cu resurse vegetale. Exista insa rudimente ale stapanirii omului asupra lumii animale care au nevoie de resurse sofisticate, accesabile numai in lumea animala. Paradox, dar organe precum creierul pot sa subziste numai cu glucoza (deci cu hrana vegetala simpla) tocmai pentru ca functiile superioare sa fie relativ protejate de perioade de acces dificil la hrana complexa. Fundamentele animale ale trupescului uman au insa nevoie de hrana complexa. Fiarele pamantului nu sunt aici animale terestre, ci functii omologabile animalului cu sange cald de care trupul uman este inca legat intrinsec. Puterile constiintei au suveranitate asupra animalului, desi una limitata, de unde referirea la animale domestice, desi ele evident nu ar fi putut exista inaintea omului. Paragraf care completeaza pe precedentul, si dovedeste inca odata ca Biblia se refera EXPLICIT LA GENEZA UNUI ORGANISM UMAN CARE IN ETAPA EMBRIONARA “RECAPITULEAZA” DATELE ESENTIALE ALE INTREGII LUMI VII. Fapt remarcabil, vorbim inca de un embrion cu un numar mic de celule. Cu toate acestea SPECIALIZARILE GENETICE corespunzatoare familiilor mari de tesuturi sunt trasate exact de la aceasta etapa. Cutare mic fragment din embrion va deveni sursa cutarui sector a carui genetica reprezinta cutare etapa din evolutia animala. Pentru a discerne ca aceste specializari se produc inca din aceasta etapa a oului ne-nidat, un savant ar trebui sa dispuna de cunostinte perfectionate si asimilate la sfarsitul secolului 20.

Rafinament maxim al Genezei: desi reptilele terestre (taratoarele de pe pamant) sunt inferioare ca organizare mamiferelor, si ar reprezenta o etapa embriologic inferioara, tinand de “ziua” precedenta, este posibil, sugereaza evolutionismul modern (de dupa Darwin!) ca mamiferele sa nu fi avut de-a face cu evolutia din reptile primitive, ci sa fie un “trunchi” de evolutie desprins INAINTE ca reptilele mari sa fi cucerit Pamantul. Ca urmare, desi in istoria terestra reptilele mari au aparut inaintea pasarilor si a mamiferelor, in “repetitia” filogenetica in utero, embrionul nu parcurge decat putine etape “reptiliene”, concentrate in putine sectiuni de dezvoltare (printre altele forma cea mai rudimentara a creierului de exemplu). Ca sa stie asa ceva, autorul Genezei ar fi trebuit sa posede cunostinte de paleontologie si embriologie sofisticata, consolidate in sec. 20.