[windorin]

În prealabil postat de onyx235

De ceva vreme simt ca nu ma mai rog asa cum trebuie...am lasat si psaltirea, de aproape o luna nu am mai citit aproape deloc din ea... Ma hotarasem sa citesc Paraclisul Maicii, dar dupa o saptamana nu am mai putut sa ma tin de el: ba mi-era somn, ba eram obosita si nu ma puteam concentra...si uite asa l-am abandonat si pe asta. De rugat, ma rog seara si dimineata...si peste zi cand imi aduc aminte... Inainte aveam mai multa ravna in rugaciune.. Nu ma mai recunosc. Ati avut perioade din astea?

Nu exista crestin care sa nu fi trecut prin aceasta !

Intotdeauna cand vrem sa punem un inceput bun, Domnul ne ajuta, iar noi reusim. Mai apoi, in functie de noi, randuiala merge mai greu sau mai usor. Daca vede Domnul ca ne cam mandrim cu faptul ca ne rugam mult sau mai mult decat cei de langa noi, atunci ne ia harul care ne intarea spre implinirea randuielii zilnice, iar noi incepem sa cadem in nesimtirea inimii sau in lene, sau in delasare. Astfel, usor usor ramanem fara randuiala. Daca ne doare inima pentru pierderea aceasta, imediat Domnul ne va da putere sa o luam de la capat.

Aceste parasiri de har ne sunt spre folos... ca sa nu ne mandrim, ci sa ne smerim.
Cel mandru nu se poate ruga, caci harul Duhului nu se afla in el, spre a'l intari.
Cand omul isi da seama ca puterea de a tine o rugaciune oarecare nu este doar de la el, ci Domnul il intareste, atunci el poate face multa rugaciune... din ce in ce mai multa.

Imediat ce ne vede la rugaciune, diavolul ne da in gand mandria cum ca ne rugam... si ce "buni" suntem noi !
Atunci cadem... iar revenirea e dureroasa si grea.