Citat:
În prealabil postat de AndruscaCIM
Deci transforma...si bucuria ( si hai sa nu punem mana la gura, gandind ca bucuria e ceva negativ, ca nu poate fi asta realitatea!) in durere implicit? 
Totusi atunci cand afirmi ca ai un necaz, se subintelege ca treci prin ceva negativ si nu pozitiv de nicio cuoare...iar daca toate necazurile/durerile=bucurii...atunci ar trebui nici sa nu mai afirmam ca avem necazuri si sa ni se para toate usor de depasit, nu?
Un crestin care gandeste ca totul e fericire si bucurie si il cunoaste pe Hristos de ce ar mai afirma ca are necazuri totusi, nu e un oximoron?
E ceva ce imi ridica mie intrebari totusi, ori de cate ori aud ca e imperios natural sa ai necazuri...iar daca cineva afirma ca nu simte ca ar avea, i se replica ori ca e uitat de Dumnezeu, ori ca e impietrit, ateu sau ca se duce cu viteza maxima spre iad!!! De ce? |
Unei prietene i-a murit cineva foarte apropiat și foarte drag acum câțiva ani.Am mers la parastas.Mă așteptam să o văd cu lacrimi pe față sau cu figura schimonosită de suferință.Era exact așa cum am știut-o dintodeauna -senină și cu nelipsitul zâmbet .
M-am frământat mult, căci nu înțelegeam.Mersesem acolo pentru a-i ridica moralul și am plecat convinsă că eu sunt cea care are nevoie de așa ceva.
În cele din urmă,peste ani am înțeles totuși că acea femeie avea o anumită vârstă duhovnicească și era undeva unde anevoie poți ajunge - acolo unde necazurile și a suferințele sunt trepte spre desăvârșire..