Citat:
Īn prealabil postat de Simona-Marilena
Deznadejdea si dorul de Dumnezeu...Mi-e dor de Dumnezeu...astazi mi se descopera, maine ma ratacesc iar...astazi ma rog, maine fac fel si fel de lucruri...Voi ajunge in iad probabil...nu stiu daca a mai iubeste Dumnezeu, ma rog si parca nu-mi mai gasesc cuvintele, parca nu ma mai asculta nimeni...cateodata ma indoiesc de El...sunt asa de zile intregi, Dumnica e bine, dupa, in cursul saptamanii cad in deznadejde si tristete...
"Eu am mai multe necazuri, iar printre cele mai grele sunt cele sufletesti: mintea nu are odihna, gandurile alearga inca neincetat, inima mi se mahneste din cauza neiubirii mele si a celor de langa mine, faptele imi sunt departe de cuvintele pe care le rostesc." exact windorin...trec prin niste chestii prin care treci si tu, numai ca ale mele sunt combinate cu deznadejdea si tristetea, cu vinovatia....
|
Chiar azi am auzit o vorba interesanta: deznadejdea ne impiedica sa ne bucuram de darurile primite iar indiferenta sa obtinem darurile ce ne lipsesc. Cred ca stii si tu ca frica face ravagii in inimile noastre. Nu stiu daca exista vreun om obisnuit (exceptie pustnici, ierarhi, preoti etc.) care sa-si acorde privilegiul sa simta ca va merge in Rai cu siguranta. Tot ce e de facut e sa ne straduim zilnic INSA FARA SA TRAGEM NOI CONCLUZIILE. Noi sa fim responsabili cat putem de mult de faptele noastre - ce poti face tu concret: fii milostiva, vorbeste frumos cu semenii si tot ce-ti sta in putere, insa gandurile despre STAREA NOASTRA in drumul inspre mantuire fac deseori rau (numai Dumnezeu stie cat mai avem de mers). Daca tu devii judecatorul tau sufletesc si iti dai sentinte precum: sunt pierduta, Dumnezeu nu ma mai iubeste si intrii in ascultarea lor nu mai poti lucra cu la fel de multa hotarare pentru a face voia Domnului (ori stii ca asta e voia altcuiva, nu a Cerurilor).
Doamne ajuta!