[Ioana-Andreea]

Nu interzice Deuteronom 4:14-19 orice înfăţişări ale lui Dumnezeu? Cum putem, deci, admite icoane ale lui Hristos? Acest pasaj îi învaţă pe evrei să nu-şi facă o înfăţişare falsă a lui Dumnezeu, pentru că nu L-au văzut; dar noi, creştinii, credem că Dumnezeu S-a întrupat prin persoana lui Iisus Hristos, deci putem înfăţişa “ce am privit” (1 Ioan 1:1). După cum a spus Sf. Ioan din Damasc:
“În vechime, Dumnezeul neîntrupat şi nemăsurat nu a fost niciodată înfăţişat. Dar acum că Dumnezeu a fost văzut în trup şi a vorbit cu oamenii, aceştia pot face o înfăţişare a lui Dumnezeu aşa cum L-am văzut. Nu mă închin materiei, ci Dumnezeului materiei, care a devenit materie pentru mine şi S-a coborât să locuiască în materie, care mi-a pregătit mântuirea prin intermediul materiei. Nu voi înceta să cinstesc această materie care mi-a dăruit mântuirea. O cinstesc, dar nu ca Dumnezeu.”

Citat:
Dacă icoanele sunt atât de importante, cum de nu le găsim în Scriptură?
De fapt le găsim în Scriptură - şi încă în multe locuri! Observaţi cât de frecvente erau ele în Cort şi apoi în Templu. Existau imagini de heruvimi:
Pe chivot - Ex. 25:18
Pe perdelele din Cort - Ex. 26:1
Pe perdeaua din Sfânta Sfintelor - Ex. 26:31
Doi heruvimi în Locul Sfânt - 1 Împăraţi 6:23
Pe pereţi - 1 Împăraţi 6:29
Pe uşi - 1 Împăraţi 6:32
Pe alte lucrături din Templu - 1 Împăraţi 7:29,36
Existau deci icoane încotro îţi întorceai ochii.

Chiar dacă admintem că icoanele sunt un fel de Scriptură, unde era scris evreilor să le venereze? Scriptura poruncea evreilor să se închine înaintea chivotului, care avea pe el imaginea a doi heruvimi. În Psalmul 99,5, se porunceşte: „Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă înaintea aşternutului picioarelor Lui, căci este Sfânt!». Să observăm că aici cuvântul «închinare» este acelaşi cu cel folosit în Exodul 20,5, unde ni se porunceşte să nu ne închinam la idoli.

Ce este «aşternutul picioarelor Lui»? În 1 Cronici 28,8, David foloseşte această expresie referindu-se la Chivotul Legământului. Psalmul 99 (98 în Septuaginta) începe cu imaginea Domnului care «şade pe heruvimi» (Ps. 99,1) şi sfârşeşte cu îndemnul de a ne închina pe muntele Lui cel Sfânt - ceea ce întăreşte faptul că acest context se referă la Chivotul Legământului. Aceasta frază reapare în Psalmul 132:7, unde este precedată de expresia «haide la locuinţa Lui» şi este urmată de chemarea «Scoală-Te, Doamne, vino la locul tău de odihnă, Tu şi Chivotul măreţiei Tale!»

Este interesant că această expresie este folosită în slujba din biserică referitor la Cruce, şi legătura nu este întâmplătoare - pentru că pe Chivot, între heruvimi, se afla capacul ispăşirii, peste care era stropit sângele jertfelor pentru păcatele poporului (Exod 25,22, Levitic 16,15).