Sfantul Ioan Maximovici
Partea a 5a
In 1962, Arhiepiscopul Ioan a fost trimis de Sinod sa pastoreasca turma ruseasca din San Francisco, o turma dezbinata de multe neintelegeri. nu numai ca a reusit sa restabileasca pacea intre fratii ortodocsi de acolo, dar a terminat si constructia catedralei Maicii Domnului - "Bucuria intristatilor", pe care o puteti vedea aici:
http://farm4.static.flickr.com/3328/...bf0eb41007.jpg
Insa chiar si in rolul de facator de pace Vladica a fost atacat si asupra sa s-au ingramadit acuzatii si defaimari.
A fost silit sa apara in fata unui tribunal - incalcare batatoare la ochi a canoanelor bisericesti -, pentru a raspunde unor acuzatii fara noima, ca ar fi ascuns inselaciuni financiare ale Consiliului parohial. Toti cei implicati au fost achitati; insa astfel ultimii ani ai lui Vladica au fost plini de amarul defaimarii si prigonirii, carora el le-a raspuns mereu fara a se plange, fara sa judece pe nimeni, cu o pace netulburata.
Sfantul Ioan era foarte sever in tot ce avea legatura cu Biserica si cu legea lui Dumnezeu.
Staruia asupra comportarii cuviincioase a slujitorilor Bisericii, neingaduind nici o frivolitate sau nici macar vorbitul in altar. Expert in sfintele slujbe, corecta imediat greselile si scaparile din desfasurarea lor. Era sever si cu enoriasii, neingaduindu-le femeilor sa sarute crucile sau icoanele daca aveau ruj pe buze si cerand ca anafura impartita dupa Liturghie sa fie luata pe nemancate. Vorbea impotriva spurcarii ajunurilor zilelor de Dumninica sau de sarbatoare prin organizarea de baluri sau alte distractii. Le-a interzis preotilor sai sa ia parte la slujbe "panortodoxe", din pricina canonicitatii indolielnice a unora dintre participanti; iar activitatile "ecumenistilor" ortodocsi il facea sa dea din cap cu indoiala.
Nimeni din cei care l-au vazut nu va uita curand privirea sa infricosatoare din momentul aplecarii sfesnicelor sale arhieresti la pronuntarea Anatemelor impotriva ereticilor in Duminica Ortodoxiei. Acestea nu veneau dintr-un ingust spirit al literei legii sau "fanatism", ci din aceeasi frica a lui Dumnezeu pe care a tinut-o toata viata si care nu ii ingaduie nimanui sa incalce legea lui Dumnezeu, primejduind mantuirea.
Un grup de rusi organizase intr-o noapte (care era si in ajunul Duminicii) un bal de Halloween. Spre mare durere a lui Vladica Ioan, din Catedrala din San Francisco au lipsit unii oameni de la prima Priveghere de toata noaptea tinuta pentru Sfantul Ioan din Kronstadt. Dupa slujba Vladica s-a dus la locul unde balul inca mai continua. A urcat treptele si a intrat in sala, spre uluirea totala a participantilor. Muzica s-a oprit si Vladica, in tacere desavarsita, s-a uitat fix, cu asprime, la oamenii zapaciti, facand inconjurul intregii sali incet, dinadins, cu carja episcopala in mana. Nu a spus nici un cuvant si nici nu trebuia sa o faca; numai vederea lui a starnit mustrati de constiinta tuturor. Vladica a plecat in tacere; iar a doua zi la biserica a tunat cu indignare sfanta si cu ravna inflacarata, chemandu-i pe toti la viata crestina autentica.
Si totusi pastoritii lui Vladica nu si-l aduc cel mai bine aminte pentru asprimea sa, ci mai degraba pentru blandetea, veselia sa, chiar pentru ceea ce este cunoscut ca
"nebunie pentru Hristos". Dupa slujba suradea si glumea cu baietii care il ajutau sa slujeasca,
lovindu-i usor, in joaca, pe cei neascultatori cu carja in cap. Uneori preotii din catedrala ramaneau descumpaniti, vazandu-l pe Vladica, in mijlocul slujbei (insa niciodata in altar),
aplecandu-se sa se joace cu vreun copilas. Iar in zilele de sarbatoare cand trebuia sa binecuvanteze cu apa sfintita, nu stropea credinciosii cum se face de obicei, pe cap, ci
drept in fata, cu o sclipire vizibila in ochi si fara sa-i pese deloc de neplacerea manifestata de cei mai trufasi.