Citat:
În prealabil postat de hoinarul
Nu dupa moarte mergi la judecata ci dupa inviere (in care tu nu crezi).
|

Nu mai spune!! D-ta îi zici unui creștin ortodox în ce crede și în ce nu?
Să lasăm mai bine pe apostoli să ne explice ce înseamnă Învierea:
Sf Pavel ne vorbește despre
Înviere:
Filipeni 3. 11 "Ca, doar, să pot ajunge la
învierea cea din morți."
Sf Pavel ne vorbește despre
ceea ce înseamnă Înviere:
Filipeni 1. "22.Dacă însă a viețui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu știu ce voi alege. 23.Sunt strâns din două părți: doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos, și aceasta e cu mult mai bine; 24.Dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup."
La fel o face și sfântul Ioan în Apocalipsă. Iată ce ne spune el despre Înviere:
Apoc.20."4.Și am văzut tronuri și celor ce ședeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Și am văzut
sufletele celor tăiați pentru mărturia lui Iisus și pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, și nu au primit semnul ei pe fruntea și pe mâna lor.
Și ei au înviat și au împărățit cu Hristos mii de ani".
Amândoi apostoli văd învierea ca un eveniment ce se petrece cu un suflet ce există conștient, care capătă un trup duhovnicesc, nou, nestricăcios, nu e vorba de un om inexistent și recreat.
În rest pseudo-dezbaterile sâmbetiștilor sunt de prisos!