Citat:
În prealabil postat de AteulCelPlictisit
Existenta si puterea credintei nu poate fi negata cum nu poate fi negata nici existenta si puterea gravitatiei. Nici nu trebuie negata sau eliminata caci credinta e una din principalele surse de energie pentru oameni, e ceea ce ne da forta sa ne ridicam din pat si sa mergem inainte. Credinta este ceva extrem de puternic si se afla in noi toti, fie ca sunte atei sau nu. Crestinii isi indreapta credinta spre conceptul de "divinitate" sau "adevar absolut", ateii o indreapta spre altceva, insa la fel de puternic pentru ei, (o alegere personala, individuala).
E adevarat ca prin credinta poti capata un sentiment de liniste, de intelegere, de implinire, prin credinta poti trai cu ignoranta ta, poti injuga bestia curiozitatii, poti controla setea de cunoastere. Dar in acelasi timp poti folosi credinta pentru a iti da puterea de a cerceta, de a iti imagina inimaginabilul, de a explora universul.
Nu ai nevoie de divinitate pentru nimic spus mai sus. Divinitatea e doar conceptul pe care ti l-ai ales tu, eu, ateulcelrau, ceilalti atei poate si-au ales alt concept. Conceptul meu este cel al universului infinit dar finit.
|
Socotesc ca nu ai citit cu rabdare cele ce am scris. Eu nu m-am referit nici o secunda la credinta ca fenomen psihologic. Desigur, si ateii iau in calcul rezultatele practice aduse de psihologie si celelalte stiinte din familia ei. Nici eu nu contesc. Insa subiectul este cu totul altul: cunoasterea prin credinta. (Si am folosit cuvantul cunoastere de multe ori).
Cunoasterea prin credinta nu este deloc acelasi lucru cu credinta. Cunoasterea prin credinta implica experienta, trairea, simtirea reala a ceea ce crezi. Cunoasterea lui Dumnezeu nu se face cel mai comod prin ratiune. Daca Dumnezeu ar ingadui destul timp pentru desavarsirea cunoasterii prin ratiune, desigur va ajunge si ratiunea in mod direct la cunoasterea lui Dumnezeu. Daca va fi asa sau nu, nu stiu, probabil ca nu. Insa avem la dispozitie un mijloc mult mai la indemana pentru aceasta: cunoasterea prin credinta. Adoptand aceasta atitudine de credinta cat mai plina certitudinea cunoasterii va fi primita, caci mai trebuie adaugat un lucru. Anume ca aceast fel de a cunoaste nu se face numai prin om. Omul trebuie sa aiba aceasta aitudine de credinta cu fapte de credinta ca roade, iar Dumnezeu, unui asemenea suflet insetat de cunoastere ii va descoperi. Acesta este mecanismul.
Pe scurt, in cunoasterea rationala intai nu crezi, culegi fapte si construiesti cunoasterea. In cunoasterea prin credinta intai crezi, faci fapte prin credinta si apoi poti primi certitudinea cunoasterii. De aici aceasta ruptura aparenta intre cele doua: e o cunoastere a mintii si una a inimii.