Citat:
Īn prealabil postat de padreati
Eu personal cred ca un copil e foarte aproape de un credincios. Pentru ca nu are cultivata in suflet indoiala si constiinta nestiintei. Din acest punct de vedere, cumva cele doua bucurii se aseamana.
Adica, sentimentul de bucurie fata de Dumnezeu iti da implinirea sau speranta implinirii existentei. Dincolo de orice.
Orice dar si atentie pentru un copil este o implinire a existentei lui, la nivelul sau e constinta.
Totusi, cele doua sunt mult diferite prin aceea ca implinirea propriei existente data de credinta in Dumnezeu nu este efemera.
Doar un punct de vedere.
|
Aici greseti cel mai rau, Toti copii se nasc atei, abia dupa sunt indoctrinati cu o religie si suferea din cauza asta, intotdeuna cand un copil mic intr-a intro biserica nu are nici un respect nici o frica, abia dupa ce el pedepsesc parintii si se resemneaza, devine tacut si fricos, iar dupa multa indoctrinare cu rugaciuni interminabile si batai in unele cazuri e gata sa creada ca toti ceilalti lasand logica la o parte, plus sa nu uitam ca acesi copii mai cred si in mos craciun, zana maseluta, basme etc, doar pentru ca asa leau spus parintii.