Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
Înțelegerea se realizează tot prin Duhul Inspirator al lui Dumnezeu, nu după "socotința fiecăruia", ori mai rău: după socotința altuia adoptată fără discernământ.
|
Cu alte cuvinte, se porneste de la premiza nedemonstrabila, ca oricine se apuca de citit Scriptura primeste automat si Duhul lui Dumnezeu prin care intelege corect Scriptura.
Cum de lucrul asta, in practica, duce la diferite intelegeri ale Scripturii, poti sa explici?
Este Duhul lui Dumnezeu atat de nehotarat, sau de fapt
nu toti cei care pretind ca au Duhul pentru intelegerea Scripturii, chiar il si au? (aici poti sa te incluzi si tu).
Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
Cuvântul lui Dumnezeu a fost revelat (descoperit) pentru noi în matricea biblică, nu mai este nevoie să vină "în carne și oase" precum în fantasmagoria împărtășaniei ortodoxe.
|
Deci sa intelegem ca nu aveti nevoie de Dumnezeu cel intrupat, cel din fantasmagoria impresiilor pe care le aveti despre voi insiva cand cititi Scriptura este suficient.
Hai sa-ti pun niste intrebari.
A spus sau nu Hristos: "iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până
la sfârșitul veacului. Amin."?
Era trup sau duh cand a facut acea promisiune?
In ce fel va fi prezent pana la sfarsitul veacurilor?
Cu logica ta, stiu ce ai sa spui: "daca este prezent inca de pe acum in trup, cum va fi prezent la a doua venire?".
Ei bine, lucrurile sunt ceva mai subtile pentru o minte mai mult logica si mai putin duhovniceasca, asa cum si apostolii, imaturi duhovniceste fiind, au luat-o putin razna cand au auzit ce urmeaza sa manince si bea la Sf. Cina.
Dar Hristos n-a retractat, n-a explicat ci doar a subliniat importanta gestului, stiind ca vor intelege atunci cand vor fi luminati deplin prin harul Sf. Duh.
Ceea ce iti doresc si tie.
Citat:
Nu. Ne întoarcem de unde am pornit, și mă simt nevoit să repet principiul: "Scriptura est sui ipsius interpres" Cel mai bun "deslușitor" al Scripturii este însăși Scriptura, noi trebuie doar s-o acceptăm (atât Scriptura, cât și interpretarea ei).
|
Esti cam nehotarat. Mai intai sustii ca Duhul lui Dumnezeu este cel care ajuta pe om sa inteleaga Scriptura.
Pe urma sustii ca de fapt Scriptura se desluseste pe sine.
Nu stiu cum vezi tu lucrurile, dar eu vad doua idei care se excluc reciproc.
Sunt curios prin ce logica ai sa le impaci.
Citat:
Din orice unghi ai privi problema, noi nu avem-așa cum și voi recuno așteți- "Tradiție", lipsind deci obiectul apologetic al presupusei invidii.
|
Ba cum sa nu. Istoric vorbind, traditia voastra porneste de la Luther care a setat principiul "Sola Scriptura" pornind de la false premize ca cele care le-am discutat mai sus.
Protestantii continua sa le invoce chiar daca pana acum n-au adus nimic bun. Formele continua sa se schimbe, problemele raman.
Citat:
Ortodoxia s-a născut "spontan", fără aportul misionarilor? Este ea liberă de influențele "luminatelor minți"?
|
Ortodoxia are radacini. Protestantismul, mai ales in formele sale radicale ca cel adventist, nu.
De asta de altfel se si da de ceasul mortii sa critice radacinile ortodoxe.
E greu de recunoscut, stiu..dar si voi aveti propria voastra traditie careia i-ati fost fideli din primul moment din care ati acceptat inscrierea intr-un anumit cult.
Ca fidelitatea protestanta fata de predecesori nu dureaza prea mult (ce a ramas din "iluminatele" idei ale lui Luther la protestantii din ziua de azi?) asta e o alta chestiune..