[ory]

Acum sunt racita, am frisoane dar cred ca nu delirez...n-am inteles niciodata statutul crestinului, mai ales in societate . Ce se vrea aici, sa pretindem ca a fi crestin echivaleaza doar cu datoria de a da din gura despre cele sfinte, sau cum ? Nu inteleg !
De ce este inlaturata sistematic ideea de a vorbi ca si om, ca si crestin, ca si sot-sotie, ca si om de afaceri sau oricare mererie am detine, pretinzandu-se a fi departajate vizibil de calitatea de crestin, sa inteleg ca, crestinul se defineste doar prin confesiunea pe care o inalta, prin rugaciunea pe care o pronunta si atat ? Sau, si prin calitatea lui in societate, in familie, in sine ca individ, la serviciu, la scoala...peste tot esti crestin, peste tot arati statutul tau de crestin prin comportament, nu este nevoie sa faci cruce sa arati, poti sa dai mana unui om cazut si astfel arati compasiune si intelegere...sau, trebuie cumva sa strigi in gura mare ca faci acest lucru pentru Domnul ?
Eu citesc multa superficialitate in calitatea crestinului, permanent speriat de propriile lucruri, de propria natura si indatorire, de parca Dumnezeul Cerului si al Pamantului, ar fi doar al cerului....
Degeaba spune Geo ca noi suntem mai pe dinafara daca nu aducem la cunostinta citate interminabile si povesti frumos creionate despre suferinta si pedeapsa crestinului, noi suntem oameni diferiti, ca atare ne exprimam diferit, credem diferit, intelegem diferit si, dupa cum se vede traim diferit, chiar daca sustinem acelasi crezamant.
Crestinul nu este doar crestin, nu se duce doar la biserica si se hraneste doar cu cuvinte, crestinul merge si la serviciu, supus de un sef mai putin crestin, crestinul merge la sotie si la copii...supusi atator drepturi si obligatii, crestinul mananca si bea, are hobii si interese. Crestinul este o persoana, un individ, este o fiinta umana, este o anatomie extrem de compleza, o psihologie pe masura....crestinul este Creatia Lui Dumnezeu, iar acesta nu a dat gres, degeaba i-l tot contestam, contestandu-ne natura , Dumnezeu a creat un echilibru extraordinar intre bine si rau, prin cea mai responsabila posibilitatea ce ni s-a dat de a alege, de a discerne si de a actiona in consesinta.
Toate astea ne definesc ca si crestini, ca oameni in primul rand, nu doar viziunea si revelatia inselatoare ca suntem speciali si trebuie sa ne desavarsim in masura in care ajungem sa-i renegam pe ceilalti si pe insusi Dumnezeu, din mandria noastra.