Fara indoiala, Biserica este indrumatoarea poporului pe calea vesniciei. Insa indrumarea pe aceasta cale preuspune aplicarea corecta a principiilor si invataturilor crestine la imprejurarile concrete ale vietii, atat la nivel de individ cat si la nivel de societate, adica in relatia cu ceilalti.
Romania s-a decis pentru un drum european, pentru o integrare politica in structurile europene. Insa aceasta integrare politica este imposibil de realizat deplin daca nu se urmareste si integrarea socio-economica si culturala.
Biserica are un rol absolut incontestabil in aceasta integrare a Romaniei. Credinta a fost de multe ori marul discordiei intre est si vest. Necesitatea dialogului cu celelalte confesiuni a devenit astfel indispensabila in noul context al globalizarii. Nu putem avea legaturi cu cei de alta confesiune, atata vreme cat nu ne cunoastem, nu stim ce urmarim, nu stabilim anumite reguli ale colaborarii, ale convieturii intr-o Europa unita.
As vrea sa discutam aici aspectele pozitive ale acestui dialog, urmand ca intr-un alt topic sa le abordam pe cele mai putin pozitive.
Vi se pare legitim acest dialog interconfesional crestin?
|