[lareine]

Pe scurt, pentru ca un terapeut nu vrea (respectiv: nu are _mandat_, voie, cadere, whatever) ca omul din fata lui sa se "indrepte" din punct de vedere moral si relatia nu e nicidecum atat de personala ca aceea pe care un om o are cu duhovnicul sau.
Nu mai e nevoie sa zic ca un terapeut nici nu mijloceste ceva la Dumnezeu, nu se roaga pentru pacient, nu-i atrage atentia ca un fapt este sau nu moral, ci cantareste doar consecintele in plan personal ale unui act / stari. Am avut de a face si cu criminali, insa dialogul nu a avut o dimensiune morala (e gresit ce ai facut pentru ca e _pacat_ sa iei viata cuiva). Notiunea de pacat nu prea are ce cauta in terapie decat daca pacientul arata o inclinatie clara in directia asta si daca terapeutul alege sa isi particularizeze in acest mod interventia.
Un duhovnic are dreptul si obligatia de a se implica la un nivel cat se poate de omenesc si adanc in problemele "clientului" sau, isi ia pe umeri o parte din povara, da sfaturi de indreptare a vietii in acord cu prescriptiile crestine, ori un terapeut nu are nici o treaba cu lucrurile astea :) Formatorii in terapia pe care o studiez/urmez ne-au spus din capul locului: nu incercati sa _ajutati_. Faceti-va treaba si atat. Se refereau desigur la faptul ca daca ne implicam personal, nu mai putem fi obiectivi.