Monahul nu e in manastire, precum suntem noi in lume. Adica el nu se trezeste in fiecare dimineata cu gandul: ce voi manca, cu ce ma voi imbraca... ci cu gandul de a se face cat mai placut lui Dumnezeu. E inca o dovada ca acele cuvinte din Scriptura: "Cautati mai intai imparatia cerurilor si toate celelalte se vor adauga voua" nu e poezie, ci realitate. Rugandu-se, gaseste prin Dumnezeu raspuns la toate, ii trimite Dumnezeu cele necesare. Insa, atunci cand inceteaza sa se mai roage, este tulburat de griji si nu mai poate linisti pe altii. Sigur, fiecare monah primeste lunar o suma de bani, dar pentru el trebuie sa primeze votul saraciei si nu dorinta de a aduna. Cat despre viata de sine, e alta discutie, eu unul nu sunt de acord cu ea, pledez pentru viata de obste - toti sa manance din putinul sau mai multul darurilor din manastire. Nu-mi place sa vad si sa stiu ca intr-o chilie se mananca ceai cu paine, iar in alta carne.
|