imi aduc aminte ca intr-un an am petrecut craciunul la tara, la niste verisori.erau cu cativa ani mai amri ca mine.vai ce mult m-am rugat de ei sa ma ia si pe mine, atat de mult imi doream sa merg cu ei. in final, dupa multe rugaminti m-au luat si pe mine. unchiul ne pregatise trei bete de alun, frumos sculpate.eram atat de fericita cu batul meu frumos! colindam in grupuri mari, erau unu sau 2 grupuri de copii`in sat, rasuna ulita de chuietele noastre. afara era frig, obrajii erau rosii ca merele, nasucul inghetat , zapada pana la genunchi, iar noi cand colindam, cand ne bateam cu zapada...rasuna satul de bucurie si de colinde.unii mergeu cu buhaie si tot felul de zornaitori. iar gazdele erau asa de bucuroase, toata lumea ne primea.primeam nuci, placinte, mere.Doamne ce bune erau!
sincer va marturisesc ca nu am ami trait niciodata o bucurie atat de sfanta ca bucuria acelor clipe!
cred ca doar partasia cu Hristos mai poate sa iti aduca o stare atat de fericita, de care nu ai vrea sa te dezlipesti niciodata!
__________________
Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!
|