Citat:
În prealabil postat de ovidiu-s
da, dar nu spune să nu ne preocupăm de grija pentru cei răposați. De fapt mormintele adventiștilor tăi sunt la fel de bine îngrijite, chiar mai bine îngrijite (sunteți în medie mai înstăriți), decât ale altora.
|
Poate da, poate nu. Însă în cimitirele adventiste nu ai să întâlnești mausolee, cavouri de marmură cu aer condiționat și termopane sau alte dotări absurde (cum am văzut pe la ortodocși), lumânări, candele, slujbe de pomenire, etc. Noi nu avem cultul morților (acesta e diferit de "grija și respectul pentru cei decedați").
Citat:
În prealabil postat de ovidiu-s
Puteau oasele unui sfânt decedat să facă minuni dacă sufletul acelui sfânt nu mai exista?
Asta era întrebarea.
|
Dumnezeu poate face minuni și prin intermediul lucrurilor "însuflețite" și prin cele neînsuflețite. El poate face chiar pietrele să strige. Aceasta nu are absolut nici o legătură cu pretinsa viață a sufletului în moarte. Este doar o jalnică încercare de acreditare a unui cult păgân: cultul moaștelor.