Faptul ca poti trai (daca asa te nasti) si cu jumatate de creier (desigur, la capacitate redusa) ne arata ca omul putea supravietui si cu un creier mai mic. El putea creste prin evolutie, nu era nevoie sa fie creat exact cu marimea actuala.
Daca te uiti la dispunerea genelor in comozomul provenit din unirea celor doua de maimuta, ai sa vezi ca se potrivesc la fix. Coincidenta de a fi creat cu aceasta aparenta e minima.
Functionarea in perfecta armonie a corpului uman e o iluzie. Dau doua exemple: respiram si mincam pe aceeasi gaura, ceea ce duce la dificultati in ingerarea de alimente si vorbit. Statura verticala si forma bazinului duce la dureri de coloana si nastere dureroasa si traumatica pentru copil. Si lista poate continua cu multe neajunsuri ale fizicului nostru.
Universul se bazeaza pe (acum) doua legi fundamentale, doua forte fundamentale: a gravitatiei si tare-slaba-electromagnetica, avind formule relativ inteligibile. Nu e perfect, ca dovada ca Soarele va inceta sa mai lumineze peste citeva miliarde de ani. Daca vom ramine in stadiul de tiritori pe suprafata Pamintului, vom arde cu tot cu zeii nostri.
Toata evolutia universului poate fi explicata doar stiind conditiile initiale si aceste doua legi. Viata era ceva ce nu putea fi explicat pe baza acestora si era tratata separat. Odata cu aparitia evolutionismului prin selectie naturala, totul a devenit unitar: si viata se bazeaza pina la urma tot pe aceste doua legi. Faptul ca viata a fost posibila poate fi doar o intimplare, poate exista o infinitate de universuri, fiecare cu legile sale, unele universuri fiind moarte. Faptul ca in acest univers exista viata nu necesita o viata anterioara, o inteligenta absoluta care sa o genereze.